Campioana României, Farul Constanţa, va debuta în preliminariile din Champions League, în data de 12 iulie. Micuţa, dar cocheta arenă de la Ovidiu va găzdui atunci meciul tur al dublei dintre Farul şi Sheriff Tiraspol.
Cea de-a doua manşă se va juca o săptămână mai târziu, la Chişinău, pe stadionul „Zimbru”.
Moldovenii nu s-au bucurat deloc după tragerea la sorţi, iar Roberto Bordin, antrenorul principal al formaţiei din Transnistria, a subliniat că se aşteaptă la un duel tare în această dublă. Bordin a avut numai cuvinte de laudă la adresa formaţiei lui Gică Hagi şi a ţinut, de asemenea, să aprecieze nivelul ridicat al fotbalului din Superligă.
Va fi un duel dificil, campionatul României este unul puternic. Noi vom face tot ce e necesar pentru a fi pregătiţi la ora jocului. Vom lupta pentru şansa noastră”, a fost prima reacţie a lui Bordin, după ce a aflat numele adversarului din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Tehnicianul lui Sheriff are totuşi încredere în echipa sa şi, deşi bookmakerii o văd favorită pe Farul, acesta crede că şansele sunt împărţite.
Farul este unul dintre cei mai tari adversari pe care îi puteam întâlni, dar şansele sunt 50%”, a adăugat Bordin.
Prezent în platoul emisiunii Playsport Live, Helmut Duckadam i-a avertizat pe „marinari” că nu vor avea deloc viaţă uşoară în confruntarea cu Sheriff. Fostul mare portar al Stelei Bucureşti a evidenţiat rezultatele pozitive înregistrate de moldoveni în ultimele sezoane din Europa şi a explicat că Sheriff are mai multă experienţă la nivel internaţional.
Puteam să cădem mai bine şi era bine dacă am fi căzut mai bine. S-ar putea să avem surprize. Sheriff are mulţi jucători din Africa, care vin să se afirme. S-ar putea ca acolo să fie ambiţia puţin mai mare şi să ne depăşească la acest capitol. Sheriff cred că este favorită, dacă ne uităm la ultimele rezultate obţinute în Europa”, a concluzionat eroul de la Sevilla 1986.