Când va fi premiată FCSB dacă va câștiga titlul. LPF a luat decizia

Alex Bodnariu 17.04.2024, 20:09
Când va fi premiată FCSB dacă va câștiga titlul. LPF a luat decizia

FCSB este la un pas de titlu după victoria cu 1-0 din Gruia, iar LPF a decis când va avea loc ceremonia de premiere a roș-albaștrilor.

Echipa lui Gigi Becali ar putea deveni oficial campioană a Superligii în etapa următoare, în meciul contra rivalei Rapid. Cu o victorie, FCSB nu mai poate pierde matematic locul 1. Trofeul nu le va fi acordat jucătorilor atât de repede. Festivitatea de premiere ar urma să aibă loc în penultima etapă a playoff-ului, atunci când FCSB joacă pe teren propriu împotriva celor de la CFR Cluj. Meciul se va desfășura în weekendul 9-12 mai.

„Haideți să vă mai dau o informație exclusivă, de ultim moment. Ca pâinea caldă, ca și gogoșile alea calde… Hotărâre oficială… LPF a hotărât că va premia FCSB la meciul de pe Arena Națională cu CFR Cluj, din etapa 9 a play-off-ului. Atunci vor primi medaliile de campioni băieții lui Charalambous și Pintilii”, a precizat Horia Ivanovici pentru Fanatik. Festivitatea, artificiile, tot ce vreți, vor fi în etapa a 9-a, la meciul FCSB – CFR Cluj pe Arena Națională, a continuat acesta.

Becali vrea un show cu drone la festivitatea de premiere

Becali a anunțat planuri extravagante pentru celebrarea titlului de campioană. Omul de afaceri își dorește un show cu totul unic în momentul în care jucătorii lui vor ridica trofeul. Acesta a declarat pentru sursa citată:

„Cred că vom lua titlul cu Rapid. Trebuie să batem și să avem 15 puncte peste Craiova și CFR Cluj. Ei trebuie să facă egal, să avem 15 puncte cu 5 etape rămase. Eu nu am ambiție cu Rapid, am ambiție să luăm cât mai repede.

Am pregătit o surpriză frumoasă, creștinească, dacă luăm titlul. Vreau să fac la Arena Națională, din drone, cât este de mare terenul, o cruce cu lumini, care să se vadă pe cer. Cât timp se joacă meciul să fie crucea pe cer. Crucea cu care a biruit Împăratul Constantin. Cred că mă duc pe stadion cu Rapid. Dacă reușim să facem asta, să avem crucea pe cer din drone, merg la meci. Că acum nu mai am teamă”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622