Când se joacă meciul Simona Halep – Qinwen Zheng, în turul 2 de la Roland Garros. Organizatorii au anunțat ora de start a partidei

Catinca Giosanu 25.05.2022, 15:46
Când se joacă meciul Simona Halep – Qinwen Zheng, în turul 2 de la Roland Garros. Organizatorii au anunțat ora de start a partidei

Simona Halep s-a calificat în turul secund de la Roland Garros, după ce a trecut de Nastasija Schunk cu scorul de 6-4, 1-6, 6-1. Jucătoarea română de tenis o va confrunta în turul 2 pe Qinwen Zheng (China, 74 WTA). Organizatorii au anunțat când se joacă meciul dintre fostul lider mondial și sportiva din China.

Simona Halep – Qinwen Zheng, în turul 2 la Roland Garros

Simona Halep a avut o misiune dificilă în primul tur la Roland Garros, însă campioana noastră a trecut cu brio de testul Nastasja Schunk.

Fiica lui Stere Halep va juca din nou, joi, pe Terenul Simonne-Mathieu, în runda a doua competițională a ediției 2022 a turneului ei favorit. Halep o va întâlni de data aceasta pe Qinwen Zheng. Cele două s-au mai întâlnit o singură dată în circuit, anul acesta, la Melbourne Summer Set 1. Atunci, sportiva de la malul mării a învins-o pe Qinwen Zheng minim de seturi în semifinale, scor 6-3, 6-2.

Meciul dintre Simona Halep și Qinwen Zheng va avea loc, joi, 26 mai, după ora 15:30.

Jelena Ostapenko și Iga Swiatek, printre adversarele Simonei Halep

În cazul în care va trece de Qinwen Zheng, Simona Halep va da peste letona Jelena Ostapenko în turul 3 la Roland Garros 2022. Specialiștii sunt de părere că jucătoarea noastră nu îi va putea face față Jelenei Ostapenko.

Iga Swiatek s-ar putea întâlni în optimi cu o jucătoare care a mai câștigat la Roland Garros, Simona Halep, dar nu se știe dacă aceasta va trece de ‘Laserul din Letonia’, Jelena Ostapenko.”, au transmis cei de la Tennis Now.

Fostul lider mondial își dorește să ajungă cât mai departe la Roland Garros. Ea ar putea să dea peste actualul lider mondial în optimi.

”A fost numărul 1 și nu mai contează”

Primul lider ATP din istoria tenisului, Ilie Năstase, este de părere să Simona Halep nu are nevoie să mai demonstreze nimic odată ce a fost numărul 1.

Nu trebuie să revină în top 10. A fost numărul 1 şi, când a fost numărul 1, nu mai contează. I-am mai spus eu, trebuie să ia turneele mari. Sunt cele 4 turnee de Grand Slam, dar probabil că e o regulă. Dacă nu joci 14 turnee, nu îţi dau puncte. Probabil că d-asta şi joacă.

Toată lumea spune de Halep că bate 3-0, ca la fotbal. Lăsaţi-o să joace, are un antrenor acum care îi convine. Au trecut două turnee, doar nu a pierdut totul. Serviciul 2 e mai puternic, nu putem după două săptămâni să fie numărul 1. A petrecut mult timp cu Cahill, e greu să îmi dau cu părerea, cu Mouratoglou e la început”, a spus Ilie Năstase, în cadrul unui eveniment public la care a participat recent.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622