În timp ce Thomas Tuchel ridică deasupra capului ”urecheata” cea mai de preț, trofeul Ligii Campionilor, profesorul Pustai se ceartă p-aci, pe la noi, cu alde Colțescu, la un amărât de baraj pentru promovare.
Mă tot zgândăre acest subiect, iar paralela nu e deloc întâmplătoare. Să vă amintesc cumva că Gaz Metan, pregătită de matematicianul Pustai a scos pe Mainz, cu Tuchel pe bancă, din Europa League? Nu, fiindcă probabil au fost alții mult mai deștepți ca mine și mai rapizi, care v-au livrat povestea mult mai în detaliu.
Dar eu nu mă pot abține să nu compar și să nu urmăresc două destine. Unul e al lui Thomas Tuchel – care a luat-o fulminant în sus, imediat după rușinea de la Mediaș. Neamțul a strâns de atunci 8 trofee pe axa Mainz-Dortmund-PSG-Chelsea: Cupa Germaniei cu Dortmund, 2 titluri de campion cu PSG, Cupa Franței și Cupa Ligii Franței și alte două Supercupe cu echipa pariziană, plus Liga Campionilor cu Chelsea.
Celălalt e destinul lui Cristi Pustai – pentru care acea performanță rămâne maximum, în sensul în care, momentan, profesorul de matematică e în situația de a juca un baraj pentru promovare în Liga I cu Dunărea Călărași. Acesta a fost, pe scurt, traseul lui Pustai, după ce l-a bătut Tuchel. Spunea profesorul de matematică atunci că-i fericit fiindcă a intrat în istoria Mediașului. Și atât. Acolo a și rămas.
Gândul îmi zboară imediat la o scenă. O știți, sunt convinsă, și sigur v-a rămas în cap. Este din filmul ”Mihai Viteazul”. Sigismund Bathory îl surprinde pe generalul Basta la nevastă-sa în iatac. În timp ce pe amorez îl iau gărzile în izmene pe sus, din locul păcatului, și-l arestează, Sigismund are o replică genială: ”S-ar putea ca istoria – o altă târfă, stimată doamnă – să pună gestul meu pe seama geloziei…”
Dar cum viața nu e film, istoria, săraca, e doar discriminată de principele Sigismund. N-aș pune perversiunea în cârca ei. Istoria nu este soartă, ca să aleagă ea drumurile. Nu ea desenează căile de urmat. Și nici nu are vreo vină că Tuchel s-a născut neamț, iar Pustai e român. Istoria doar consemnează fapte și acțiuni.
Iar ceea ce s-a întâmplat cu antrenorul Thomas Tuchel și profesorul Pustai se scrie așa: ca o sinteză comparată. Fotbalul german rămâne în plin avânt, pe o scară pe care urcă, în timp ce al nostru se duce ușor pe tobogan. Și trăiește doar amintiri de genul ”Mai ții minte ce l-am bătut eu p-ăla de a luat acum Liga Campionilor?”. Așa, și?