Clipul urcat de Anamaria Prodan pe o reţea de socializare în care impresara este surprinsă în timp ce se demachiază a stârnit fel de fel de fel de reacţii în mediul virtual.
2 % dintre urmăritorii ei au ales să aprecieze filmarea, iar unii au lăsat şi comentarii. A existat însă şi o poziţionare critică la adresa vedetei de 50 de ani. Ea a venit din partea unei influencere care foloseşte numele de scenă Aluziva. Alina Greavu, pe numele ei, a fost deranjată de cuvintele folosite de Anamaria Prodan.
„Mă pregătesc pentru make-up. Mă demachiez, că am avut cremă pe față. Și apropo, pentru fraierii ăștia. Așa arată Anamaria Prodan demachiată la 50 de ani. Și slabă, și frumoasă, ca să muriți de ciudă, graselor și urâtelor! La 25-30 de ani, să slăbiți și să aveți grijă de voi!”, a fost „abordarea” Aneimaria Prodan.
Aluziva a fost în urmă cu câţiva ani angajata unui post tv şi nu este intimidată de celebritatea Aneimaria Prodan pentru a-i atrage atenţia în privinţa mesajului transmis.
„Doamna flexează că are un ten frumos la 50+ ani, fără machiaj, și că e slabă. Apoi plusează cu ‘graselor și urâtelor, pune-ți mâna și slăbiți, să arătați ca mine la 50 de ani. Ce poate fi mai trist decât o femeie bogată, celebră, deșteaptă, frumoasă, stăpână pe ea etc. care flexează și se… pe alte femei care nu sunt la fel de frumoase, slabe sau șmechere ca ea?
Ce poate fi mai trist decât o femeie care toată viața s-a luptat pentru respect într-un domeniu dominat de bărbați, care a tras să ajungă aici și care, într-un final, alege să atace tot femeile?”, a fost postarea Alinei Greavu, de asemenea în mediul virtual.
Influencerul a explicat şi care ar fi fost cele mai inspirate cuvinte pe care Anamaria Prodan ar fi trebuit să le folosească astfel încât mesajul să nu fie perceput ca pe unul care transmite un sentiment de superioritate.
„Arăt bine la 50 de ani și am ten frumos pentru că am grijă de mine. Pentru a arăta și voi așa, e important să aveți grijă de voi încă din tinerețe”, a fost formularea pe care ar fi folosit-o Aluziva.