Burleanu, reales pentru binele oamenilor săi

Alegerile din 12 aprilie, de la FRF, cu un singur candidat, definesc exact ce s-a întâmplat în fotbalul nostru în ultimii opt ani

Răzvan Burleanu aleargă acum de unul singur spre finiș, eliminând orice tensiune, orice suspans, transformând practic momentul realegerii sale pentru cel de-al treilea mandat în ceva banal, așteptat, nesemnificativ și imediat ubliabil. Celelalte povești electorale ale sale (2014, 2018), au fost tivite cu întâmplări pline de suspans, încarcerări, luptă la baionetă Acum nava plutește lin, fără accidente, la orizont nu e niciun aisberg. Întâmplător, acest 12 aprilie e aproape 14/15 aprilie, noaptea scufundării Titanicului. Nicio legătură! Nava noastră, a fotbalului nostru, nu e măreață, nu e solidă, dar plutește. Prost, încet, mai mult înapoi, dar de plutit, plutește.

Oamenii Măriei Sale

În opt ani de conducere federală, Răzvan Burleanu a reușit să-și consolideze puterea, să-i fidelizeze până la fanatism pe cei din jurul său.

Uitați-vă la actualul aparat federal! Dintre cei cu care s-a pornit la drum în 2014, au ieșit din schemă doar Chivorchian (e adevărat, obligat de niște probleme cu Instanțele) și Pușcaș, dar cei doi, buni cunoscători de fotbal, n-au părut să adere niciodată la doctrina liderului.

În rest, acum, din conducerea FRF, doar Țicleanu, Geolgău, Stoichiță și Andrei Vochin mai pot revendica apartenența la tabăra cunoscătorilor de fotbal. Ar mai fi Belodedici, dar el nu e în conducerea efectivă. În rest, fotbalul nostru e condus de triste figuri, care întruchipează exact ceea ce pe vremea sovietelor se definea cu termenul de ”aparatcik”. 

Nu există comparație cu Mircea Sandu!

Cei care încearcă să compare guvernarea Burleanu cu precedenta, a lui Mircea Sandu (care a cuprins ș ea mai multe mandate, aproape un sfert de veac de ”domnie”, 1990-2014) greșesc fundamental.

E adevărat, Mircea Sandu a făcut și el greșeli (mai puține decât Burleanu), lucruri bune (incomparabil mai multe), dar la împlinirea a opt ani de guvernare el avea deja două Mondiale, un Euro, prima reprezentativă a României era în primele 10 din lume, acum fiind pe locul 48.

N-am avut relații apropiate cu Mircea Sandu (ca să-l citez pe maestrul Ovidiu Ioanițoaia, aflat cam în aceeași situație, am avut mai mult procese decât amiciții), însă e obligatoriu de sesizat deosebirea esențială dintre cei doi.

Pe de o parte, un fost fotbalist important, cu fler, instinct și suficientă viclenie (în ce sens al cuvântului doriți, laudativ sau peiorativ), pe de alta, un absolvent de SNSPA, cu conexiuni politice și cu o artă de a le face bine celor din jurul său, care-l votează, nu însă și fotbalului.

Cuvinte cheie: feminin, AJF, etc

De fapt aici e cheia problemei. Burleanu e conducătorul ideal pentru marea masă de ajefiști, conducător de cluburi mici, de juniori, de fotbal în sală sau de fotbal feminin. În opt ani a făcut în așa fel încât acestora să le meargă bine și personal, și profesional. Dar interesează pe cineva fotbalul feminin? Câți dintre cei care citesc au receptat recentele înfrângeri ale reprezentativelor sexului frumos (0-12 cu Norvegia, 0-9 cu Spania) altfel decât cu un zâmbet îngăduitor? Fotbalul feminin nu interesează pe nimeni (la noi, pentru că la Barcelona aduce aproape o sută de mii de oameni în tribune), după cum pe toți ne lasă reci ampla, constructiva, devotata și laborioasa activitate de la nivelul AJF-urilor. 

Locul 48, marele merit

Pe toți ne interesează prima reprezentativă, pentru că de fapt ea e oglinda fotbalului nostru. Or, pe aceasta, Răzvan Burleanu a reușit s-o coboare aproape 40 de locuri în clasamentul mondial. Aspect pe care vajnicii votanți îl neglijează, pentru că lor, personal, le merge bine chiar dacă suntem pe locul 48 în lume!