Budescu a rupt tăcerea după transferul la FCSB. Ce se întâmplă la echipa lui Edi Iordănescu

Dragos Stefanescu 03.10.2021, 19:06
Budescu a rupt tăcerea după transferul la FCSB. Ce se întâmplă la echipa lui Edi Iordănescu

FCSB a reușit să o învingă cu greu pe Chindia Târgoviște în meciul de vineri seară. Constantin Budescu a transformat penalty-ul acordat în ultimele secunde ale partidei, aducând cele trei puncte pentru echipa roș-albastră. După meci, Budescu a rupt tăcerea și a făcut câteva dezvăluiri din vestiar.

Budescu a rupt tăcerea după transferul la FCSB

Transferul lui Constantin Budescu la FCSB a fost îndelung comentat de toată suflarea fotbalistică din România. După meciul cu Chindia Târgoviște, Budescu a vorbit foarte deschis despre jocul echipei sale, recunoscând problemele de la FCSB.

Sperăm să schimbăm lucrurile pe care nu le facem bine, avem în continuare probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Pauza ne ajută”, a spus Budescu, într-un interviu acordat pentru FCSB TV.

Constantin Budescu a dezvăluit și cât de mult a contat căldura suporterilor în decizia de a reveni la FCSB.

Am venit și pentru ei aici, mi-au scandat numele și la încălzire. Am prieteni foarte mulți aici, fanii mă plac și sper să vină în continuare alături de noi”, a spus Budescu.

Bucurie mare în vestiarul FCSB-ului după victoria cu Chindia Târgoviște

FCSB a învins-o în extremis pe Chindia Târgoviște, vineri seară la Ploiești. A fost meciul de debut al etapei a 11-a din Liga 1. După ce au evoluat încă din primul sfert de oră în inferioritate numerică, târgoviștenii au dat o replică neașteptată elevilor lui Edi Iordănescu. În ultimele secunde ale partidei, FCSB a primit un penalty pe care l-a transformat cu siguranță Constantin Budescu. Cu această victorie, echipa roș-albastră a urcat pe poziția a doua a Ligii 1, la egalitate de puncte cu FC Botoșani.

La finalul partidei de la Ploiești, Constantin Budescu a povestit bucuria care s-a declanșat în vestiar după obținerea victoriei în ultimele secunde.

Mereu am jucat bine aici, la Ploiești, din păcate pentru alte echipe. Ne bucurăm pentru cele trei puncte. Sunt obișnuit cu presiunea. A fost un meci greu, iar după eliminare ne-a fost mai greu, ei s-au apărat, s-au strâns, au stat mult pe jos. Am avut ocazii, a scos portarul de vreo trei ori.

Ne-am bucurat în vestiar, ne-am descătușat. E foarte mare bucuria, este un sentiment mult mai plăcut când marchezi în ultimul minut. Ne mai bucurăm și mâine, apoi revenim la treaba”, a declarat Constantin Budescu.

Mijlocașul a explicat că întroducerea sa în teren din postura de rezervă, nu are legătură cu forma sa fizică.

Nu mă simt rău deloc, sunt foarte bine. Depinde de meci, de echip pe care o întâlnim. Antrenorul decide cine joacă și cine nu, e mai puțin important dacă sunt titular sau dacă intru pe parcurs, e important ca echipa să câștige puncte.

E important să înțelegem toți că avem un singur obiectiv și trebuie să facem o echipă puternică care să ajungă în grupele europene”, a transmis Constantin Budescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622