Activitățile sportive se vor desfășura în anumite localități, prin care și București, sub un nou set de reguli. Prefectul Capitalei a anunțat, în cursul dimineții de miercuri, că București a intrat sub incidența codului roșu. Rata de infectare cu Covid-19 în București este, miercuri, de 3,3 la mia de locuitori.
Capitala intră în scenariul roșu, alături de județele Timiș, Satu Mare și Ilfov. În această situație, accesul la majoritatea evenimentelor se va face doar cu certificatul verde. Adică doar cei care sunt vaccinați împotriva tulpinelor SARS-CoV-2.
Prefectul Capitalei, Antonela Ghiță, a transmis, miercuri, că rata de infectare în București este de 3,3 la mia de locuitori.
În scenariul roșu, accesul la mai multe activități se face doar în baza certificatului verde.
Certificatul verde COVID-19 va fi necesar pentru accesul în localuri, restaurante, evenimente publice și private (sportive și non-sportive), concerte, spectacole, piscine.
În județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane: vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Județele Ilfov, Satul Mare și Timiș sunt și ele în scenariul roșu.
Cert este că, din acest moment, stadioanele vor fi deschise doar la 30% din capacitate, în loc de 75%, cum e în prezent. Afectate sunt cele 3 echipe care-și dispută meciurile de pe teren propriu în București, FCSB, Rapid și Dinamo.
Primele meciuri la care se aplică noile restricții în București sunt Rapid – FC Voluntari (Arena Națională, 24 septembrie) și FCSB – Clinceni (Arena Națională, 25 septembrie).
În cursul zilei de marți, ministrul Eduard Novak nu avea un răspuns concret legat de modul în care se vor desfășura competițiile sportive. Declarația a fost oferită înainte ca București să intre în scenariul roșu.
Deocamdată aşteptăm să vedem cum va fi evoluţia pandemiei. Cred că miercuri după şedinţa de Guvern vom avea mai multe informaţii. Deocamdată nu se schimbă nimic şi aşteptăm să vedem încotro merg lucrurile. Sperăm ca fanii să rămână pe stadioane şi cumva să reuşim să reglementăm lucrurile. Acum nu vreau să declar nimic până nu avem nimic oficial. Ar fi prematur să ies cu o declaraţie când nu avem nimic oficial din partea Ministerului Sănătăţii sau a domnului Arafat sau a CNSU. Se poate orice, dar haideţi să ţinem pumnii strânşi să nu mai evolueze pandemia”, a declarat Eduard Novak.