UPDATE. Florin Niță și Junior Morais au ajuns la Gaziantep. Când vor face vizita medicală și durata contractului
Marius Șumudică (52 de ani) a revenit la Gaziantep (Turcia) după aproape trei ani. A mai pregătit echipa din Superlig (prima ligă) un an și jumătate, între iunie 2019 și ianuarie 2021.
Niță și Morais au ajuns în Turcia
Antrenorul nu s-a dus cu mâna goală la Gaziantep. I-a luat cu el și pe Florin Niță (36 de ani), dar și pe Junior Morais (37 de ani), care revine și el la echipa din Turcia.
UPDATE Ora 14:55. Florin Niță, care era liber de contract după ce s-a despărțit de Sparta Praga, și Junior Morais, care s-a despărțit de Rapid, au ajuns la Gaziantep și vor face vizita medicală în această după-amiază, susțin sursele PlaySport.
Ambii vor semna contracte până la finalul sezonului, cu drept de prelungire dacă echipa se va menține în Superlig.
Antrenorul român știe că are o misiune grea la Gaziantep, formație aflată acum pe ultimul loc al ierarhiei. Gaziantep a început foarte prost campionatul şi are patru înfrângeri după primele patru etape. O separă însă doar două puncte de echipa aflată deasupra locurilor retrogradabile.
Șumi i-a convins pe bașkanii turci să-i rezolve repede două transferuri iar aceștia s-au conformat. Tehnicianul a realizat că echipa are probleme în defensivă, astfel că a reușit să facă două mutări importante acolo.
Marius Șumudică nu a pierdut vremea și i-a convins pe Florin Niță (36 de ani), portar liber de contract de la începutul lunii iunie, când i-a expirat angajamentul cu Sparta Praga și pe Junior Morais (37 de ani), care nu mai avea loc la Rapid, să i se alăture noului proiect, așa cum playsport.ro te-a informat deja.
Practic, și Morais revine la Gaziantep, deoarece brazilianul a mai jucat acolo și în primul mandat al lui Șumi.
Marius Șumudică, după ce a fost prezentat oficial la Gaziantep. ”Îmi cer scuze”
Șumudică a fost prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, prilej cu care a făcut şi primele declaraţii din noua postură. Şi nu a uitat să amintească de un episod în urma căruia imaginea sa a avut de suferit.
”Nu mi-a fost ușor, dar am venit cu inima deschisă. Simt că aceasta este propria mea casă. Acest loc mi-a dat totul înainte.
Am încercat să dau totul acestui oraș. Am vrut să fac o glumă într-un interviu, desigur că nu credeam că va fi o asemenea problemă. Mai târziu, orașul a devenit sensibil la această glumă.
Mi-am cerut scuze tuturor. Dar era prea târziu. De atunci, atât eu, cât și orașul am pierdut. Îmi cer scuze tuturor din nou”, au fost cuvintele lui Şumudică, cu ocazia prezentării sale oficiale.
Şumudică este conştient că şi-a asumat un obiectiv deloc uşor de îndeplinit. Gaziantep a început foarte prost campionatul şi are 4 înfrângeri după primele 4 etape. O separă însă doar 2 puncte de echipa aflată deasupra locurilor retrogradabile.
„Este un mare risc pentru mine să vin aici chiar acum. Cu toate acestea, nu am fost niciodată un antrenor care a retrogradat în carieră. Cred că voi avea succes și cu această echipă.
Avem aici o poveste neterminată, sper să o umplem din nou de succes”, a adăugat noul antrenor al lui Gaziantep.