Mircea Lucescu a oferit prima reacție după anunțul retragerii din fotbal. Antrenorul român a anunțat că încă nu se gândește să spună adio fotbalului.
În direct la Digi Sport, Lucescu senior a spus că nu-și vede viața fără fotbal. Antrenorul român anunțase în Ucraina că-și dă demisia de la Dinamo Kiev și se va retrage și din fotbal.
Ulterior, Mircea Lucescu a revenit asupra deciziei și a dezvăluit că vrea să revină în sport, dacă sănătatea îi va permite acest lucru.
„Nu suntem atât de sigură că e momentul de final. Era momentul să iau o decizie. Sunt trei ani de când sunt aici. Am făcut multe pentru fotbalul ucrainean. Decizia pe care am luat-o o luasem înainte. Era greu din punct de vedere sentimental. Cel mai greu era momentul de reculegere din cauza războiul. Era un lucru foarte greu de suportat. Decizia mea era luată. Au fost mai multe momente care m-au influențat. Am vrut să joc meciul ăsta cu Sahtior. Am vorbit de mult timp cu președintele lui Dinamo Kiev. Dacă sănătate îmi va permite voi continua. Pentru mine, viață fără fotbal nu înseamnă nimic. Aici niciun moment nu s-au gândit că pot să mă retrag. Mă întorc acasă și să văd cum mă simt. O perioadă, apoi mintea mea se va îndrepta spre fotbal. Totul depinde de sănătate. Atunci când mă retrag viața se va sfârșit. Nu cred că va fi finalul. Nu mă simt bătrân Încă nu mă îngropați, a spus Mircea Lucescu la Digi Sport.
Mircea Lucescu anunțase imediat după derby-ul pierdut cu Sahtior, 0-1, că își dă demisia de la Dinamo Kiev. Mai mult decât atât, antrenorul român a dezvăluit că vrea să se retragă din fotbal.