Andrea Mandorlini nu mai contează pe spaniolul Jefte Betancor.
Nemulțumit că nu joacă suficient, Betancor nu și-a ascuns frustrările în fața băncii tehnice. Jefte a plecat acasă la pauza meciului cu Farul, de pe 30 octombrie, după ce Mandorlini l-a schimbat la finalul primelor 45 de minute. Atacantul n-a mai prins apoi lotul pentru jocurile cu u Cluj, din Cupa României, și nici pentru deplasarea de la Sibiu, cu Hermannstadt, din Superliga. Astăzi, Mandorlini a transmis public detalii despre situația lui Betancor, care nu mai intră în planurile sale.
„Jefte este afară din acest proiect, din echipa noastră. El este un băiat bun şi îi doresc tot binele. El a jucat multe meciuri la noi, îşi dorea să joace mai mult, mie îmi pare rău pentru el. El a decis asta. El îşi dorea să joace mai mult şi eu nu îi pot promite asta, indiferent de numele pe care îl are.
După meciul cu Iaşi avem o pauză, apoi şase meciuri foarte grele şi perioada de mercato. Noi ne concentrăm doar asupra meciului cu Iaşi. Urmărim profiluri de jucători, dar concentrarea noastră este pe aceste meciuri. Sunt convins că în mercato directorii sportivi vor face o treabă foarte bună, aşa cum am făcut-o mereu”, a spus Mandorlini.
CFR are meci cu Poli Iași sâmbătă, de la 18:45, în deplasare.