Brighton l-a trimis pe Mazilu în Olanda! Împrumutul a fost anunțat oficial.
Adrian Mazilu s-a despărțit de Farul Constanța, în această iarnă, fiind cumpărat de Brighton, pentru trei milioane de euro. Însă, clubul englez a decis să-l împrumute pe fotbalistul în vârstă de 18 ani.
Brighton a decis să-l împrumute pe Adrian Mazilu la Vitesse, ultimul loc din prima ligă olandeză, cu 12 puncte obținute după 18 etape jucate. Tânăra extremă a fost deja prezentată la noua echipă.
„Este o oportunitate incredibilă pentru mine. Vitesse este un club minunat. Bineînţeles, sper că voi fi un jucător important pentru echipă lunile următoare. În orice caz, abia aştept şi voi da totul”, a declarat Adrian Mazilu, potrivit site-ului vitesse.nl.
„Poziţia sa ne-a atras cel mai mult atenţia, mai ales că avem în minte accidentarea de lungă durată a lui Miliano Jonathans. Adrian este un talent şi are deja experienţa necesară, în ciuda vârstei. Suntem fericiţi că ni se alătură la Vitesse în a doua jumătate a sezonului”, a spus şi Benjamin Schmedes, directorul tehnic al formaţiei olandeze.
În acest sezon, Adrian Mazilu a dat două goluri și trei pase decisive, în 25 de partide bifate pentru Farul, în toate competițiile. Potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com, internaționalul român este cotat la 2,5 milioane de euro.