Chiar dacă a ratat titlul pentru al optulea sezon la rând, Gigi Becali nu mai are de gând să vândă FCSB și să renunțe definitiv la fotbal. Tocmai a anunțat cele două variante luate în calcul pentru viitorul echipei.
A doua zi după „finala” cu Farul lui Gică Hagi, Becali a dezvăluit că intenționează să investească masiv pentru a domina autoritar viitoarea stagiune și a-și vedea împlinit visul de a reveni în Liga Campionilor. Nu este exclusă, însă, nici posibilitatea ca bugetul clubului să fie diminuat, caz în care se va mulțumi, potrivit spuselor sale, doar cu un loc pe podium sau chiar mai jos.
Un lucru e cert: despre vânzarea anunțată vehement deunăzi nu se mai poate pune problema, întrucât duhovnicul nu i-a oferit binecuvântarea să facă acest pas la finalul stagiunii.
„Sunt două soluții, să vedem pe care o aleg. O să vedem. Ori tăiem și facem și dregem, ori mai riscăm o dată, investim și luăm campionatul la pas. Sau rămânem o echipă ca până acum, pe locurile 3, 2, 5, 7. Nu am binecuvântare de la duhovnic să vând echipa. Nu știu dacă mai e benefică pentru mine echipa, îmi afectează sănătatea”, a declarat Gigi Becali.
În ciuda faptului că l-a afectat ratarea titlului, finanțatorul vicecampioanei s-a consolat la gândul că nu l-ar fi așteptat o misiune deloc ușoară în Liga Campionilor și ar fi riscat să-și vadă echipa eliminată încă din primul tur preliminar. Farul o poate întâlni inclusiv pe Galatasaray, una dintre formațiile cu care Gică Hagi a scris istorie de-a lungul carierei.
„Să văd și partea plină a paharului, că ajunseserăm pe 12 sau pe cât eram. Poate știe Dumnezeu mai bine. Cine știe, ieșeam din Champions League din primul tur. Nu mai am puterea tinereții să pot să duc emoțiile astea puternice. Dacă nu mai am puterea, sunt două soluții: ori elimin emoția, ori bag 10 milioane, 6 milioane să iau campionatul la pas. Apoi, mai e și emoția cu Europa. Să mă lumineze Dumnezeu și să văd ce fac. M-am legat de chestia asta, de fotbal, e ca o mreajă. Idolatria asta mă ține în lacăt, așa, nu mă lasă să renunț. Ar trebui să renunț, dar să văd ce semne îmi dă Dumnezeu”, a declarat Gigi Becali.