Borna impresionantă atinsă de Mircea Lucescu. Antrenorul român a intrat definitiv în istoria fotbalului autohton

Olteanu Ștefan 15.12.2021, 17:48

Pe lângă zecile de trofee pe care le are în palmares, Mircea Lucescu se poate lăuda și cu o nouă bornă impresionantă pe care a atins-o în UEFA Champions League. Deși sezonul european 2021 – 2022 nu a fost unul tocmai reușit pentru Dinamo Kiev, tehnicianul român a devenit primul antrenor din istoria celei mai importante competiții intercluburi care are peste 76 de ani.

Mircea Lucescu ține steagul sus. Și-a îmbunătățit recordul în UEFA Champions League și a stabilit o nouă bornă impresionantă

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev în iulie 2020 și avut ocazia să stabilească o bornă impresionantă încă de la primul sezon. Pe 28 octombrie 2020, la duelul Dinamo Kiev – Juventus din prima rundă a grupelor Champions League, Mircea Lucescu a devenit cel mai vârstic tehnician care a antrenat vreodată în competiție. 75 de ani și 84 de zile avea Mircea Lucescu la acel meci, reușind să depășească precedentul record deținut de Juup Heynecks. Ultimul meci al neamțului în Champions League a fost pe banca lui Bayern Munchen și a avut loc în 2018, cu doar 8 zile înaine ca antrenorul să împlinească 73 de ani.

Însă Mircea Lucescu nu s-a oprit doar la vârsta de 75 de ani. A reușit tripla la sezonul de debut pe banca lui Dinamo Kiev și a calificat din nou echipa în grupele Champions League.
Legendarul antrenor român a împlinit pe 29 iulie respectabila vârstă de 76 de ani, iar în acest sezon european a stabilit o nouă bornă istorică.
Mircea Lucescu a devenit singurul antrenor din istoria Champions League care a stat pe banca unei echipe la peste 76 de ani. Este un record care, pe lângă faptul că poate fi îmbunătățit în continuare, va fi greu de egalat de vreun alt tehnician.

Mircea Lucescu mai are contract cu Dinamo Kiev până în 2024

Mircea Lucescu scrie în continuare istorie la cel mai înalt nivel și în acest sezon se luptă din nou pe toate fronturile cu Șahtior Donețk. Dinamo Kiev este pe locul 2 în Ucraina, cu 45 de puncte după 18 etape. În schimb, rivala de moarte a clubului din Kiev este pe primul loc, cu 47 de puncte.
De asemenea, lupta dintre Dinamo Kiev și Șahtior continuă și în Cupa Ucrainei. Ambele formații au obținut deja biletul către sferturile de finală ale competiției.

Primele două locuri din campionatul Ucrainei duc în preliminariile pentru Champions League. Deci, inclusiv în eventualitatea în care nu va lua titlul, Mircea Lucescu tot va avea o șansă de a ajunge din nou în grupele celei mai importante competiții intercluburi pentru a-și îmbunătăți recordul.

Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român din toate timpurile și unul dintre cei mai titrați din istoria fotbalului.
În decursul a 40 de ani de carieră, Mircea Lucescu a cucerit nu mai puțin de 35 de trofee oficiale! 22 dintre acestea au fost cucerite doar alături de Șahtior Donețk.

EXCLUSIV. Vitaliy Mykolenko a semnat cu Everton. Transfer de răsunet reușit de Dinamo Kiev și Mircea Lucescu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622