Bogdan Lobonț a avut un discurs ferm înaintea partidei de „foc” dintre Rapid și FCSB.
Partida Rapid – FCSB, care contează pentru ultima etapă din playoff, este programată duminică, de la 21:00, și va putea fi urmărită, în format live, pe playsport.ro.
Bogdan Lobonț susține că nu concepe altceva decât o victorie în meciul de duminică, chiar dacă FCSB va utiliza jucători care au evoluat mai puțin, în actualul sezon.
„Legat de meciul de mâine, ultimul din acest sezon, jucăm împotriva campioanei. Vrem să încheiem așa cum trebuie, cu o victorie. Vom face tot ce ține de noi, toți avem același obiectiv, să câștigăm meciul, ca să ieșim din pasa asta mai puțin bună.
Va fi un meci dificil împotriva campioanei, toți jucătorii din lotul lor sunt campioni, jucăm împotriva campioanei mâine seară. Cine joacă la FCSB e mai puțin important, ne focusăm la ceea ce facem noi în cele 90 de minute. Vrem să facem un meci consistent, apoi rezultatul final e o consecință a ceea ce se întâmplă pe teren.
Avem o serie bună de rezultate contra lor, dar asta contează mai puțin, important e să câștigăm. E un meci, ca miză, nu e cine știe ce pentru FCSB, sunt campioni, dar pentru noi înseamnă mult. Cauze sunt mai multe, clubul știe de absolut tot ce se întâmplă la echipă, cunoaște tabloul complet a tot ce se întâmplă aici.
Dialog a fost mereu și va fi în continuare. Eu sunt aici ca să expun cauzele care au dus Rapidul în situația în care este astăzi. Mergem mai departe cu energie, curaj și pasiune”, a declarat Bogdan Lobonț, în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu FCSB.