Blacklist

Ce se declară în ultimele zile în fotbalul nostru merită o respirație adâncă, pentru că e nevoie să ne întoarcem ceva mai mult în timp și demersul s-ar putea să ne sufoce. De indignare, de mirare, poate chiar de neputința de a înțelege cum a fost în niște vremuri pe care văd că unii le regretă, iar alții, mai grav, le folosesc pentru a le da un sens pe care nu l-au avut niciodată.

Nu vreau să insist asupra vorbelor aruncate peste tot, despre superioritatea sistemului de atunci, despre cât de bine ne-a stat cu echipele departamentelor de forță prin Europa, despre organizarea și centralizarea fotbaliștilor pe anumite liste etc.

Dureroasa aducere aminte

Au trecut 32 de ani de la căderea unui sistem nedrept cu oamenii. Comunismul a fost o minciună și, la apogeul desfășurării lui, în anii de sfârșit aruncase peste bord orice urmă de respect și compasiune pentru oameni. Fotbalul devenise, și el, un pariu pierdut.

Elias Charalambous, optimist înaintea partidei cu Universitatea Craiova: „Un adversar foarte puternic”. Cum l-a descris…

„Diferenţa se măsoară în bani, influenţă şi VAR”. Marian Iancu a explicat de ce nu…

Modificat, din cel mai sigur și liber refugiu al unei societăți copleșite de o viață grea, într-o arenă care lua vieți sau făcea din ele un infern sau o sărbătoare, în funcție de unde te fixase pasiunea. Acei ani din urmă au fost apogeul unor imbecilități imposibil de imaginat azi. La noi însă, paradoxal, ele au generat, odată cu ura și umilința cu care au venit la pachet, performanță și orgolii, teroare și mândrie. Un amestec de neconceput în datele vreunei logici.

Totul se degradase în timp și dezastrul se accelerase după 1981. Unii spun că, de fapt, economic și social, cutremurul din 4 martie 1977 a fost momentul în care totul s-a răsucit spre sărăcie și restricții, dar eu, din ce îmi amintesc, și jur că nu am uitat prea multe, cred că mai ales ultimii cinci ani, din iarna 1984-1985, au fost o mare Rușine pentru istoria țării. Frig în apartamente, foamete, curentul electric oprit de n ori pe zi, alimente pe cartelă în majoritatea orașelor, două ore pe seară de program la televizor, și acele două doar cu cântece patriotice și reportaje despre Nicolae și Elena Ceaușescu. Vreascuri de timp care nu ducea nicăieri, împăiat cu oameni mici, la supraveghere.

Erau însă mari scriitori, mari cărți, mari spectacole de teatru și excepționale concerte la Ateneu și la Sala Radio. Era fotbal. Mari jucători, după părerea mea cei mai mari din toate vremurile, mari echipe, cele mai frumoase și puternice din istorie.

Până când la fotbal, dar și în sălile de teatru sau în librării, a început să se întâmple ceva. S-a făcut frig.

Într-o sâmbătă seară, nu am cum să uit asta, unei fete i s-a făcut rău în sală de la ger, eram la Bulandra, Florian Pittiș scotea abur pe scenă când vorbea, piesa era regizată chiar de Pittiș și era scrisă de Adrian Dohotaru. “Anchetă asupra unui tânăr care nu a făcut nimic”, așa se numea. Oamenii aplaudau având lacrimi în ochi: pe scenă era chiar viața lor, una anchetată fără a fi vinovată de nimic. Și în sală era viața lor, înghețată, amărâtă, fără speranță. Pe scenă, personajul lui Pittiș era trecut pe un fel liste, niște acuzații false la adresa unui tânăr care nu își găsise loc în câmpul muncii. Ți-era și frică să aplauzi!

Pe stadioane lucrurile au înghețat treptat. Marii echipe a lui Dobrin, care bătea Dinamo in iunie 1979, chiar în Ștefan cel Mare, în ultima etapă, i s-au luat jucătorii. Apoi, Rapid, ținută în B, cu anii. Ultimei speranțe a unei Românii universitare, cu școala la zi, civile și rebele, Craiovei, i s-a luat tot.

Jucătorii, Balaci și Cămătaru la Dinamo, Țicleanu la Sportul, (la schimb cu Geolgău!), Lung și Ungureanu la Steaua, după un blat pe Ghencea, ca să dea oltenilor drept de calificare în Cupa UEFA. Așa a fost viața, nu i-a obligat nimeni. Ba chiar Balaci a fost alungat de ai lui din oraș.

Speranțele, dacă amintesc doar de cazurile Minerul Certej, neînscrierea in Cupa Cupelor după triumful din 1983, retragerea lui Hagi, după admiterea la facultate în aceeași vară 1983. De arbitraje nu are rost nici să pomenim.

Apoi, Steaua și-a făcut filiera Scornicești -ASA Târgu Mureș, când Internele tocmai veniseră sus cu Victoria și Flacăra Moreni. Steaua, peste o sută de meciuri fără înfrângere, cu excepția celei definitive a lui Viorel Mateianu. Dinamo, cu Ghetele de Aur, ambele cu transferuri prin ordine de încorporare, vezi halucinanta racolare a viitorului căpitan al Barcelonei, Gică Popescu. Și da, Steaua, marea echipă a Europei!
În țară se mânca pe liste, se dădea gaz pe conductă dacă te treceau pe liste, se mergea la mare la hotel dacă erai pe anumite liste, Hagi a luat la facultate, pe lista bună, care s-a impus apoi să fie declarată lista rea, apoi, erau peste tot oameni în uniforme, învățai în uniforme, munceai în uniforme, voiau să gândești în uniforme și la uniforme.

Listele negre

Acum vreo cinci zile, la aproape 32 de ani de atunci, am aflat că se fac iar liste. Și că sunt și eu pe una. “Blacklist”, așa au aflat ziariștii prezenți acolo, pentru că au întinat nobilele idealuri ale comunismului. Ce titlu bun, nu-i așa ? Blacklist! Și ce idee proastă!

Copii, oameni buni, bunii noștri frați!

Au fost ani grei in această țară. Care a plătit zeci de miliarde de dolari datorii externe pentru că ingineri geniali, muncitori calificați, agricultori dedicați, profesori mari, cu toții au tras din greu. Nu pentru că un bou a inventat comunismul și alți boi l-au aplicat.
Marile succese ale fotbalului românesc au venit pentru că…

Dar mai bine nu vă mai spun, dacă citindu-i, ascultându-i, văzându-i pe cei de pe listă, atâta vreme, nu ați înțeles nimic, cei care ați inițiat această anchetă virtuală asupra noastră. Care unii, nici măcar tineri nu mai suntem. Doar că, brusc, s-a făcut rece.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

P.S. Am fost acum trei zile pe stadionul Steaua, am filmat pentru un promo. Superbă arenă, jur!