Mihai Rotaru jubilează după un egal care ar fi trebuit să fie victorie.
Atunci când Sorin Cârțu spune că nici măcar o victorie la limită, cu 1-0, în fața FCSB-ului, nu l-ar fi mulțumit (are dreptate, oltenii puteau câștiga detașat la Giurgiu, dar a fost doar 0-0), apare Mihai Rotaru care numai că nu chiuie de bucurie. Îl laudă pe Andrei Ivan de parcă nouarul său ar fi dat trei goluri și apoi conchide satisfăcut: ”Mie mi-a plăcut cum am jucat, m-am simțit bine!”
Într-adevăr, Ivan s-a mișcat binișor, a fost fășneț, dar a ratat monumental. Asta cam face de o jumătate de an încoace, de când, după accidentarea lui Koljic, postul de vârf de atac îi aparține aproape în exclusivitate. Ratează! A dat, ce-i drept, 5 goluri, dar pentru un om din centrul avanposturilor e foarte puțin, mai ales că oltenii, cu câteva excepții, și-au cam dominat copios adversarii. Există stoperi care înscriu mai mult! Doar 5 tumbe (gestul clasic al lui Andrei după ce înscrie) înseamnă mai nimic. Dacă dădea 15, discuția despre marea formă a lui Ivan putea fi valabilă. Așa, nu prea e. Sigur că e mai bine decît acum trei luni, însă încă nu e suficient. Ca dovadă că și cota sa de piață, două milioane în punctul de maxim, e acum de doar 800.000 de euro.
Craiova joacă binișor de când a venit Ouzounidis. Îngrijit, organizat, metodic, cu accent pe niște ruperi de ritm. Însă nu extraordinar. Și ratează incredibil de mult, chestiune care ține tot de antrenor. Discursul acela cu ”eu, ca antrenor, duc echipa până în ultimii 30 de metri, apoi mai e nevoie și de inspirația atacanților”, e praf în ochi. Sigur, s-au văzut niște scheme, mai ales la fazele fixe, însă dacă ele nu se termină cu goluri, nu faci altceva decît să-ți epuizezi arsenalul în fața adversarilor care-ți citesc ”șmecheriile”, iar la meciul următor trebuie să vii cu altele.
Mihai Rotaru navighează de șapte ani pe apele primei ligi la timona Craiovei. Are loc 3, loc 2 și o Cupă (în finală cu o divizionară secundă la momentul respectiv, Hermannstadt) la cîștigarea căreia senzația a fost că s-a cucerit întregul Univers. Oltenii mereu promit, însă niciodată n-ajung la limanul dorit. Când din 11 deplasări pe teren fecesebist tu obții doar a doua remiză (pe celelalte 9 le-ai pierdut, unele clar de tot!) e fiziologic să te simți mai bine ca la nenumăratele înfrâgeri. Însă dacă ți se umple sufletul de bucurie la un egal în deplasare care ar fi trebuit să fie victorie clară, înseamnă că ești departe de ceea ce înseamnă noțiunea de campion adevărat!
Te bucuri când nu iei bătaie, în timp ce adevărații campioni sunt mulțumiți numai atunci când înving!