Aurelien Tchouameni (22 de ani) este noul jucător al lui Real Madrid. Francezul a semnat un contract pe șase ani. Mijlocașul a devenit al patrulea cel mai scump transfer din istorie realizat de spanioli.
Real Madrid a dat încă o lovitură pe piața transferurilor. După aducerea lui Antonio Rudiger, spaniolii au reușit să îl convingă pe Aurelien Tchouameni să aleagă oferta „galacticilor”. Mijlocașul lui Monaco a fost dorit și de PSG și Liverpool, adversara echipei lui Carlo Ancelotti, din finala Champions League din sezonul tocmai încheiat.
Negocierile cu Aurelien Tchouameni s-au întins pe mai multe săptămâni, iar cei de la Monaco au fost, în cele din urmă, convinși de insistența madrilenilor. Tchouameni a semnat un contract pe 6 ani și va fi prezentat oficial pe parcursul zilei de marți.
#WelcomeTchouaméni pic.twitter.com/b6xdzmw4p1
— Real Madrid C.F. ???? (@realmadriden) June 11, 2022
În schimbul jucătorului, Real Madrid a plătit 80 de milioane de euro și va mai adăuga 20 de milioane în funcție de de performanțele jucătorului.
Aurelien Tchouameni se dovedește o afacere excelentă pentru AS Monaco. Echipa din sudul Franței l-a transferat în 2020 în schimbul a 18 milioane de euro, de la Bordeaux.
Aurelien Tchouameni a fost deja adoptat de fani. Aceștia au aplaudat mutarea lui Florentino Perez. Suporterii anticipează o nouă „eră galactică” pe Santiago Bernabeu. „Bine ai venit în cel mai bun club din lume” a titrat un cont dedicat celei mai titrate echipe din istorie.
Mai mult, Match of the Day se întreabă dacă transferul lui Tchouameni nu anunță o nouă eră galactică, alături de Camavinga, Rodrygo sau Vinicius.
Cert este că transferul lui Aurelien Tchouameni a devenit al patrulea cel mai scump din istoria lui Real Madrid, după Eden Hazard, Gareth Bale și Cristiano Ronaldo.
? Tchouaméni becomes the 4th most expensive player in Real Madrid history:
1) Eden Hazard
2) Gareth Bale
3) Cristiano Ronaldo
4) Aurelien Tchouaméni. pic.twitter.com/guwoZwPiZf— Los Blancos Live (@LosBlancos_Live) June 11, 2022
Deși l-a adus pe Aurelien Tchouameni, Real Madrid a refuzat să se despartă de veteranul Luka Modric. Croatul a primit prelungirea contractului pe Bernabeu.
Sunt foarte fericit să anunț că voi continua să joc pentru cel mai bun club din lume. Au trecut 10 sezoane, îmi îndeplinesc visul de a purta tricoul lui Real Madrid. Dar continui cu iluzia și dorința primei zile.
Sunt foarte fericit să continui la Real Madrid, să continui să port acest tricou. Am același entuziasm și dorința de a continua să dau totul și să câștig. Vă mulțumesc foarte mult pentru dragoste!
Luka Modric, după ce a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid