Gigi Becali a susținut o nouă conferință de presă ad-hoc la palatul său din Pipera, prilej cu care a ținut să facă o reverență pentru Gică Hagi, pe care îl consideră un antrenor chiar mai bun decât Mircea Lucescu.
În actualul sezon, din care au mai rămas doar două etape, campioana nu mai reprezintă o necunoscută, dar în următorul se anunță un adevărat duel al antrenorilor. Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj, Costel Gâlcă o pregătește pe Universitatea Craiova, iar Dan Șucu încă speră să-l convingă pe „Il Luce”.
Comparându-i pe Gică Hagi și Mircea Lucescu, Becali și-a exprimat convingerea că „Regele” poate fi considerat un antrenor „mai mare” la ora actuală. Motivul? A făcut performanță în absența unor resurse importante, pe când „rivalul” său a avut mereu la dispoziție bugete uriașe.
Cât despre propria implicare în aspectele tehnico-tactice, latifundiarul din Pipera a recunoscut încă o dată că dictează schimbările, dar a ținut să vină cu o precizare: nu se consideră antrenor.
„Să-l luăm pe Gică…. Nu sunt nici la unghia mică a lui Gică. Banii au făcut… Ce, am făcut eu ceva? Gică e cel mai mare la ora asta, nu? Poate e mai mare și ca Lucescu. Noi nu știm. Lucesu a făcut, dar el a făcut din bani pe unde a fost. Gică a făcut fără bani.
Ce să mai, de unde să mai… N-ai de unde! Cât să mai iei? A scos untul din ei. Ce poate să mai facă? De unde sunt eu antrenor? Fac niște schimbări și gata. Dar e ochiul stăpânului, că simte ce e în curte”, a declarat Gigi Becali.
De asemenea, finanțatorul FCBS-ului s-a arătat încântat de o posibilă confruntare cu Mircea Lucescu în sezonul viitor și a opinat că Dan Șucu l-ar putea convinge doar printr-un buget de transferuri uriaș. Adică peste șapte milioane de euro.
„Începe o mare provocare pentru mine. Dați-mi antrenori că nu mai am cu cine… Vine Mircea Lucescu, e o mare provocare să mă pot lupta cu Lucescu. E și premieră pentru mine. E o mare bucurie și o mare provocare.
Voiam să plec la Liverpool, dar nu mai plec. Vreau să mă războiesc cu Lucescu. A venit și Dan Petrescu, mă războiesc și cu el. Lucescu nu vine fără un milion. Poate îi dă… Dacă îi dă 1 milion, eu spun că vine. Trebuie să-i da și 7 milioane pentru transferuri”, a mai spus Becali.