Mircea Lucescu e convins că ar fi avut o relație bună cu Gigi Becali dacă ar fi ajuns să o antreneze pe FCSB.
Luce a fost curtat de roș-albaștri acum 3 ani, înainte s-o preia pe Dinamo Kiev. Becali și l-ar fi dorit antrenor, iar Lucescu n-ar fi spus „nu”. Totul a picat din cauza opoziției fanilor, înainte ca părțile să discute detaliile concrete ale colaborării. Lucescu dă exemplul conducătorilor de club pe care i-a avut în străinătate. Și ei intervineau în viața echipei, respectând totuși autoritatea antrenorului în fața grupului.
„Sunt convins că aș fi putut conviețui cu Becali, da. Totul depinde de antrenor. Comunicarea este extrem de importantă. E important să asculți președinții. Gândiți-vă la oamenii care au condus fotbalul italian. Ei aveau în subordine zeci de mii de persoane. Cum ar fi putut să ajungă acolo dacă nu știau ce fac? Ei pot analiza din poziția în care sunt. Pot vedea lucruri pe care un antrneor nu le vede. Depinde cât de pricepuți sunt, dar unii erau extrem de pricepuți. Ca antrenor, nu poți să ai o relație în care nu asculți. Nu să facă formația, nu să se implice așa, dar să înțeleagă și psihologic ce se întâmplă la echipă. Un om cu experiență anticipează lucruri.
Becali ar avea nevoie de un om cu care să se sfătuiască permanent. Și să impună apoi limitele, să se stabilească unde e linia roșie. A încercat el să mă ia la un moment dat, dar au protestat suporterii. N-a fost prima dată când am fost aproape de Steaua, s-a mai întâmplat și când eram la Corvinul”, a spus Lucescu pentru PRO Sport.
La 78 de ani, Mircea Lucescu nu vorbește despre retragere. Mai are un an de contract cu Dinamo Kiev. Întrebat dacă ia în calcul să lucreze ulterior în România, Lucescu a spus:
„Nu vreau să mă despart de oameni, ei mi-au dat tot ce am. Fotbalul și oamenii. Acum îmi dau seama… când văd meciuri fără suporteri. Acum realizez cât de trist este totul. De aia spun că fotbalul e viață. Să nu discutăm de Federație, mă gândesc ce fac mâine, poimâine la meciul cu Aris. Am o responsabilitate, și asta e foarte important. Am responsabilitate față de oamenii care au avut încredere în mine. Cu toți președinții mei am ajuns la o relație de prietenie.
Fiecare președinte are propria lui folosofie, trebuie să-și aleagă antrenorul care are aceeași filosofie. Nu poți să iei antrenorul oricum, trebuie să simți că ai o relație. Așa am avut cu toți. Mai puțin a fost în Turcia, ei nu-și bazează activitatea pe o perioadă mai lungă de timp, schimbă mai repede. Cu Ahmetov și cu frații Surkis am o relație foarte bună. Un antrenor este, în primul rând, dator să-și apere clubul. Cea mai mare rușine în fotbal e să falimentezi, înseamnă că antrenorul nu și-a ajutat clubul suficient. De aceea am fost preocupat să cresc jucători tineri, să ajut clubul din punct de vedere financiar”.