Becali a anunțat în direct cât de gravă e accidentarea lui Radaslavescu.
Eduard Radaslavescu a fost introdus în debutul reprizei secunde a partidei FCSB – Petrolul, 1-0, de duminică seara.
Însă, după numai patru minute de joc, mijlocașul, în vârstă de 19 ani, a cerut schimbare, din cauza unei lovituri puternice primită în gleznă din partea lui Garutti.-
Gigi Becali a anunțat că Eduard Radaslavescu a suferit o entorsă. Totodată, a spus că, în urma loviturii încasate de Radaslavescu, FCSB ar fi trebuit să beneficieze de un penalty, deși arbitrul a fluierat o poziție de ofsaid.
„Are entorsă Radaslavescu. Dacă are entorsă, nu e și penalty? Nu știu, zic și eu! A fost contact, s-a văzut. Eu cred că e penalty dacă i-a făcut entorsă la faza aia”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
„Vreau să îmi felicit jucătorii, a fost o săptămână cu multe meciuri, 3 la rând, iar atitudinea lor pe parcursul fiecărui meci a fost ireproșabilă. Știam că va fi greu, dar echipa a dat dovadă de atitudine și disciplină. Am reușit să luăm punctele, ne bucurăm, iar de mâine vom pregăti meciul cu Rapid.
Ăsta este fotbalul. Cartonașele fac parte din joc, trebuie să găsim soluții. Avem încredere în toată echipa, în toți jucătorii. Am fost și eu jucător, știu cum se trăiesc meciurile, ce emoții îi încearcă pe jucători, se întâmplă.
Radaslavescu a fost ghinionist, nu a reușit să marcheze și s-a accidentat în aceeași fază. Vom vedea mâine cum se simte.
Mă bucur pentru Luis că a reușit să marcheze, o să îmi spuneți că a fost autogolul lui Țicu, dar a fost acolo, a pus presiune. Sunt fericit și pentru Pandele, un jucător U21. A intrat foarte bine.
Asta nu contează pentru noi, sincer. Oriunde jucăm, pentru noi este același lucru. Este un lucru bun că vom avea mai mulți fani, dar meciul se va juca în teren și vom lupta la fel indiferent de stadion”, a spus Elias Charalambous, antrenorul FCSB-ului, la finalul partidei cu Petrolul.