Lui Adrian Mititelu i-a ieşit pasenţa la primul meci fără fani în tribune. Echipa lui a obţinut cea mai clară victorie de când a promovat în Superligă.
A fost 5-0 cu Universitatea Cluj, echipă aflată şi ea în lupta pentru supravieţuire. Oltenii s-au dezlănţuit chiar şi fără aportul fanilor prezenţi de obicei în număr mare în tribunele stadionului Ion Oblemenco.
Comportamentul unora dintre ei care au făcut deplasare la Sfântu Gheorghe l-a determinat pe finanţatorul alb-albaştrilor să ia o decizie în premieră pentru fotbalul românesc. Mititelu consideră chiar că prezenţa susţinătorilor trupei din Bănie nu mai este necesară. Dacă aceştia au ca obiectiv denigrarea sa şi a familiei sale.
Omul de afaceri nu s-a ferit să facă un anunţ care era obişnuit pentru patronii din fotbalul românesc, în urmă cu mai bine de un deceniu. El i-a plătit pe cei mai recalcitranţi dintre suporteri. Pentru ca aceştia să nu mai aibă un comportament agresiv măcar în momentul în care FC U Craiova va ajunge pe prima scenă.
Patronul oltenilor a făcut dezvăluirea după ce fanii echipei sale au apelat la scandări xenofobe care au întrerupt partida de la Sfântu Gheorghe. Iar cele mai probabil FC U Craiova va pierde respectiva întâlnire la masa verde. Comisia de Disciplină va judeca din nou cazul pe 8 februarie.
„Am avut convenție cu galeria că dacă promovăm în Liga 1 să nu mă mai înjure, să nu mă mai atace. Le-am dat și bani, le-am dat tot ce au vrut! Dar apoi unii au vrut să facă din asta o afacere. Copiii mei au plecat din Craiova din cauza ultrașilor, s-au mutat la București. Ultrașii mi-au reproșat că nu facem performanță”, a declarat Mititelu, într-o intervenţie la Pro Arena.
Omul cu banii de la FC U Craiova a anunţat în mai multe rânduri că ar fi dispus să renunţe la finanţarea echipei oltene, în cazul în care fanii vor continua să îl conteste violent.
„Nu e un conflict, s-a trecut într-o altă etapă a clubului. Sunt niște probleme civile și penale între mine și anumite persoane. Îmi ameninți familia, spui că dai cu benzină pe mine și îmi dai foc, apoi vrei să ne împăcăm. Niciodată! Mi-au înjurat familia, așa ceva nu se poate! Trebuie să se termine.
Nu mai vreau galerie! Politica clubului e asta. Nu mai vrem scandaluri, nenorociri, supărări. Nu e nicio tragedie dacă echipa pierde. E dreptul lor să facă ce vor. Nu mai vreau ultrași, vreau să vină suporterii în tribune cu familia”, a încheiat omul de afaceri.