Azi se trag la sorți meciurile din Champions League! Revoluție făcută de UEFA! Dispar bilele, un supercomputer va împerechea echipele. TOTUL e LIVE pe playsport.ro de la 19:00

29 08. 2024, 12:46
UEFA Champions League Play Off : FC Salzburg-Dynamo Kiew SALZBURG, AUSTRIA - AUGUST 27: Champions League Trophy of FC Salzburg during the UEFA Champions League play off second leg match FC Salzburg vs Dynamo Kiew on August 27, 2024 in Salzburg, Austria. Copyright: xAndreasxSchaadx-xFCxRedxBullxSalx _AS22002,Image: 901942739, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Andreas Schaad - FC Red Bull Sal / imago sportfotodienst / Profimedia

La Monaco se va stabili, în această seară, tabloul fazei principale a Champions League. Ceremonia începe de la 19:00 și e LIVE pe playsport.ro.

Cele 36 de echipe participante vor fi împărțite în 4 urne de câte 9 cluburi. Fiecare echipă va juca 8 meciuri, câte două contra adversarilor din fiecare urnă. Meciurile vor fi decise de un supercomputer, în baza criteriilor stabilite de UEFA în privința protecțiilor de țară. Tot calculatorul va decide și ce meciuri se joacă acasă și ce partide au loc în deplasare pentru fiecare club.

Va fi un singur clasament, în care primele 8 formații ajung direct în optimile de finală. Cluburile care termină pe pozițiile 9-24 se califică în playoff, iar cele care ajung pe locurile 25-36 sunt eliminate. Playoff-ul se joacă în dublă manșă și trimite încă 8 echipe în faza optimilor.

Pentru prima dată în ultimii 26 de ani, UEFA nu va decerna niciun titlu pentru a-i recompensa pe jucătorii sau antrenorii anului. Federația europeană e parteneră a France Football în organizarea galei „Balonului de Aur”, așa că a renunțat să-și mai decerneze propriile distincții.

Cum arată urnele Champions League 2024-2025