Simona Halep s-a calificat în turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Fostul lider mondial o va înfrunta sâmbătă pe Magdalena Frech. Care este miza financiară a meciului dintre Simona Halep și Magdalena Frech.
Dubla campioană de Grand Slam a învins-o în două seturi pe Kirsten Flipkens şi s-a calificat în turul trei la Wimbledon. Partida dintre cele două a durat o oră şi 25 de minute. Acesta a fost și ultimul meci de simplu din cariera lui Flipkens.
În continuare, campioana noastră se va confrunta cu Magdalena Frech. Cele două s-au mai întâlnit de două ori în circuitul profesionist.
Meciul dintre Simona Halep și Magdalena Frech, din turul al treilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon 2022, va avea și o componentă financiară importantă în joc, pe lângă miza sportivă.
Cele două jucătoare și-au asigurat până acum câte un cec în valoare de 147.000 de dolari. Sportiva care se va califica în turul patru va fi recompensată cu un cec de peste 200.000 de dolari.
Calificarea în turul patru duce câștigul la 300.000 de dolari. Mai precis, jucătoarea care va merge mai departe va obține alți 86.000 de dolari.
Premiile totale se ridică la 40.350.000 de lire sterline (47 de milioane de euro), sumă cu 11,1% mai mare decât ediția precedentă.
Scorul întâlnirilor directe dintre Simona Halep și Magdalena Frech este de 2-0 pentru jucătoarea din Constanța. Primul meci direct a avut loc în urmă cu doi ani, la Praga. Halep a câștigat fără probleme respectivul turneu. În sferturile de finală, cu Magdalena Frech, fiica lui Stere Halep s-a impus în două seturi. Meciul s-a încheiat cu scorul de 6-2, 6-0.
Cea de-a doua întâlnire a avut loc la începutul acestui an, la Australian Open, în primul tur, când fostul lider mondial a umilit-o pe jucătoarea poloneză cu 6-4, 6-3.
Partida dintre Simona Halep și Magdalena Frech nu va începe mai devreme de ora 16:30. Meciul va putea fi urmărit în format LIVE text pe site-ul playsport.ro.