Avem olandezii noștri

Și nu e nevoie de un semn de mirare după adevărul din titlu. Dar e necesară o aducere aminte. Undeva, după Mondialul din Argentina, unde olandezii impresionaseră din nou, pierzând a doua finală consecutivă, și tot în fața gazdelor, ca și cu patru ani înainte, două echipe din campionatul nostru, Universitatea Craiova și F.C. Baia Mare, au făcut un meci cu adevărat formidabil. Și ziarul “Sportul” a dat acest titlu cronicii de a doua zi. “Și noi avem olandezii noștri!”, un omagiu adus în acele zile fotbalului de către cele două trupe. Sigur, maramureșenii nu aveau valorile Craiovei, dar îl aveau pe Mateianu, poate cel mai inteligent antrenor român al tuturor timpurilor, un Guardiola mai bun decât bun și mai lipsit de noroc decât marele Pep de azi.

A învins Știința cu 5-2, dacă nu mă înșel, dar meciul a fost colosal, o lecție de fotbal, un spectacol tactic, o minune. De atunci, ani mulți am ținut între coperțile carnetului de note acea cronică a unui meci care mă impresionase, chiar și în decorul alb-negru al televizorului nostru Stassfurt. Sau aveam deja Diamant? Nu cred…

Mi-am amintit de acel meci duminică seara, la acest 3-3 dintre FCSB și CFR. Sigur, jucătorii nu-s chiar la dimensiunea celor de atunci, nici fantezia aproape magică dezvoltată de Mateianu cândva nu era de găsit în desenele tactice ale lui Dan Petrescu, dar meciul a fost superb, iar unele execuții sau scheme demne de fotbalul european de azi. Octavian Popescu a uluit, ca să nu spun că a încântat în aproape tot ce a făcut.
În fine. Un meci între primele două echipe ale Ligii 1, un meci pentru titlu, care deja a luat un titlu. Mă gândesc că îl merită pe cel pentru cel mai frumos joc al sezonului.

Universitatea Craiova-Rapid a fost iarăși un meci foarte bun, sigur nu la fel de spectaculos, dar interesant și intens ca o finală, ceea poate că a și fost, cine știe!

I-au dat nota 1 lui Radu Drăgușin după meciul cu Everton! De ce îl desființează…

Nu e titular cert nici la echipa lui din Slovenia, dar simte că putea juca…

De aici, o primă concluzie. Avem miză, avem mize, și, de-acum, avem și un selecționer care să pună cap la cap tot ce se poate strânge în încercarea de a ieși din încercuirea în care e prizonieră echipa noastră națională. Prizonieră a propriilor slăbiciuni, a propriilor neputințe, a lipsei de curaj și de decizie dovedite, toate acestea în ultimii și penultimii ani, dacă permiteți o astfel de exprimare.

Gică Hagi, cel care merita mai mult decât oricine să conducă România în Marea Evadare, spune de ani de zile că jucători avem, că nu trebuie niciodată să le sădim neîncredere în suflet și în minte, că altele sunt cauzele căderii, că trebuie doar să muncim altfel și să credem în generația tânără, era să scriu în blugi…

Dar avem olandezii noștri? Eu zic că da. Mizele de care spuneam au făcut să apară și speranța și fotbaliști care să o întrețină, și antrenori. Edi Iordănescu e unul dintre ei.

Ianis Hagi, Răzvan Marin, Andrei Vlad, Mihai Aioani, Octavian Popescu, Radu Drăgușin, Manea, Burcă, Florinel Coman, Petrila, Tănase, Mihăilă, Screciu, Drăguș, Andrei Ivan, Cicâldău și încă mai sunt. E nevoie de răbdare și de o calificare. Edi pare capabil de amândouă, indiferent de răspunsul la întrebarea, dacă se va mai pune și ea, referitoare la tatăl său și la viața lui. A venit ziua în care amintirile impun. Și Edi are amintiri, mai ales despre viitor, ceea ce e mare lucru. Din casă, dar le are.

Avem olandezii noștri? Poate că îi avem fără să știm, cum crede Hagi. Dar, dacă e ceva de făcut obligatoriu, e să credem că ei există, să-i căutăm, să le dăm toate șansele la care au dreptul. Poate că un viitor Campionat Mondial, va fi cu ei acolo. Poate chiar primul la care acest lucru va fi posibil, cel din America. Edi la asta ar trebui să se gândească și în perspectiva asta să lucreze. Restul ține de arborele genealogic și nu mă preocupă prea mult.

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Mult succes, Edi Iordănescu! E ca și cum i-aș ura asta băiatului care ținea între coperțile carnetului de note, an după an, secretul prin care și noi deveneam Cruyff și Rensenbrink, uneori, Hagi și Adi Ilie, alteori… Dar de aici încolo știți ce s-a întâmplat!