Australian Open 2024: 4 jucătoare din România calificate pe tabloul principal. Câți bani încasează câștigătoarea
2024 debutează cu primul turneu de Grand Slam, Australian Open. Acesta se va desfășura în perioada 14-28 ianuarie. România va avea nu mai puțin de opt reprezentante în competițiile de simplu la turneul de la Melbourne. Patru s-au calificat direct, pe tabloul principal.
Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Irina Begu și Jaqueline Cristian au acces direct pe tabloul principal, la turneul de Grand Slam. Tragerea la sorți pentru tabloul principal va avea loc pe 11 ianuarie, cu trei zile înainte de startul competiției.
Pe lângă cele patru jucătoare calificate direct pe tabloul principal, țara noastră va avea alte patru reprezentante și în calificări. Pentru calificarea pe tabloul principal vor lupta Gabriela Ruse, Irina Bara, Miriam Bulgaru și Andreea Mitu.
În 2023, Sorana Cîrstea a pierdut în primul tur, în fața Yuliei Putintseva, Ana Bogdan a fost eliminată în runda inaugurală, de Anna Bondar, din Ungaria, iar Jaqueline Cristian a fost scoasă din joc tot din primul tur, de către Jessica Pegula. Tot în această etapă s-a oprit și Patricia Țig, eliminată de către Shuai Zhang.
Irina Begu a fost singura jucătoare din România care a trecut în 2023 în turul al doilea. A învins-o pe Elizabeth Mandlik, dar a pierdut cu Laura Siegemund.
Câți bani vor câștiga sportivii de la Australian Open 2024
Marii câștigători de la Australian Open, atât la feminin, cât și la masculin, vor încasa fiecare un premiu în valoare de 3 milioane de dolari. Finaliștii vor fi recompensați cu 1,5 milioane de dolari. Pentru prezența în primul tur, câștigul este de 60.000 de dolari.
Iată cum arată „tabloul premiilor”:
- Campion – 3.000.000:
- Finală – 1.500.000
- Semifinale – 800.000
- Sferturi de finală – 400.000
- Optimi – 220.000
- Turul 3 – 140.000
- Turul 2- 90.000
- Turul 1- 60.000
Campionii la dublu masculin și feminin vor primi 750.000 de echipă.
Iga Swiatek, liderul mondial, Aryna Sabalenka, fost lider mondial, actual număr 2 și Coco Gauff au anunțat deja prezența la Australian Open 2024. Nume importante din tenis, precu Naomi Osaka, Angelique Kerber și Caroleine Wozniacki au anunțat, de asemenea, revenirea în circuit.