Chindia Târgoviște a pierdut cu Universitatea Craiova, 0-1, iar echipa lui Emil Săndoi a ajuns la patru partidei consecutive fără victorie. Marco Dulca a avertizat după meci că echipa riscă să intre în hora retrogradării.
Brazilianul Gustavo a dat lovitura pentru Universitatea Craiova, care a ajuns la patru victorii la rând și a urcat pe podium. De partea cealaltă, Chindia a început să tremure pentru supraviețuirea în Liga 1. Pentru dâmbovițeni urmează meciurile cu UTA și cu Gaz Metan Mediaș.
Chindia a ratat de puțin prezența în play-off în sezonul trecut. Anul acesta au sperat că nu vor mai pierde biletele pentru primele 6 locuri. Cu toate acestea, Emil Săndoi și compania au ajuns la patru eșecuri consecutive. Marco Dulca trage un semnal de alarmă și spune că nici nu poate fi vorba de oboseală.
„Un meci foarte greu, cu o echipă care se bate la play-off mereu. Am avut o primă repriză foarte bună, dar în a doua nu am mai jucat fotbal, ne-am apărat tot timpul. Am avut ceva ocazii și pe contraatac, dar nu a fost de ajuns.
Dacă aș fi marcat, nu cred că mai dădeau ei gol, pentru că ne apăram foarte bine. Sper să îmi ajut echipa la urmărul meci, pentru că avem nevoie de puncte.
Au plecat jucători valoroși care au marcat, ne-au ajutat, dar sper ca cei care intră în teren să suplinească absența lor”, a spus mijlcașul la finalul partidei.
„Eu spun că la începutul play-out-ului vom arăta ca anul trecut. Obiectiv? 6 puncte. Ce oboseală? Avem 22-23 de ani, nu poți să zici de oboseală. Eu anul trecut nu am avut vacanță deloc, am fost la euro, la Tokyo, campionat.
Trebuie să tragem de noi, să arătăm ca anul trecut, ca niște fotbaliști adevărați. Suntem în nisipurile mișcătoare, Dinamo are echipă bună, experimentată, chiar dacă e e acolo, asta nu arată valoarea lui Dinamo și clar că suntem și noi în pericol”, a mai spus Marco Dulca.
CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, Screciu, N. Bancu – Cîmpanu, Al. Crețu, Mateiu, Gustavo – Markovic, Baiaram
Rezerve: D. Lazar – Șt. Vlădoiu, A. Conte, Căpățînă, Ov. Bic, Nistor, Vînă, Roguljic, A. Trică
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Chindia: D. Moldovan – Butean, Pițian, L. Iacob, Roumpoulakou – Popadiuc, M. Dulca, Passaglia, Atanase – Chunchucov, Sila
Rezerve: Căbuz – Celea, Cantave, Jipa, L. Corbu, Căpușă, Martac, Kocic. A. Șerban
Antrenor: Emil Săndoi
Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova)
Arbitru: Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca – Cluj), A1: Avram Valentin (Bucureşti – Bucureşti), A2: Cerei Alexandru (Cluj-Napoca – Cluj)
Cred că am fi meritat cel puțin un rezultat de egalitate. Nu vreau să deranjez pe nimeni, respect ambele echipe din Craiova.
Sunt foarte supărat. Poate aveam cu cinci, șase puncte acum, dacă nu se greșea atât împotriva noastră. Sunt foarte supărat pe băieți, pentru că din cauza unor naivități și neatenții, ne trec niște puncte printre degete și rămânem acolo.
Emil Săndoi