Au început negocierile pentru Adam Nemec, atacantul dat afară de Dinamo: „E posibil să îl avem foarte curând!”. Va continua în Liga I

Moldoveanu Camelia 23.07.2021, 20:59
Au început negocierile pentru Adam Nemec, atacantul dat afară de Dinamo: „E posibil să îl avem foarte curând!”. Va continua în Liga I

Adam Nemec ar putea juca în continuare în Liga 1 după ce a fost dat afară de la Dinamo. Atacantul a rămas liber de contract deoarece a refuzat o micșorare a salariului. Unde ar putea evolua acesta în scurt timp și ce-l împiedică să intre momentan pe teren.

O echipă din Liga 1 a început negocierile cu Adam Nemec

Dinamo a luat decizia să-i rezilieze contractul lui Adam Nemec deoarece a refuzat o micșorare a salariului. După cum se știe, clubul din „Ștefan cel Mare” are mari probleme financiare, intrând chiar și în insolvență în urmă cu puțin timp. După ce Rapidul și-a arătat interesul pentru atacantul liber de contract, o altă echipă din Liga 1 a început să negocieze cu el. Este vorba despre FC Voluntari, însă se pare că situația fotbalistului este încă neclară și nu poate semna un nou contract.

Situația lui Nemec este neclară în momentul de față. El este un jucător cu mare valoare, un jucăm pe care-l dorim la echipă. Este posibil să-l avem cât de curând, dar nu pot spune exact când, nu am date.

Este un jucător pe care îl dorim, îl vrem și îl așteptăm cu drag la echipă. Echipa are nevoie de un atacant cu experiență. Avem nevoie de el și dacă se va concretiza acest transfer eu spun că ne va ajuta foarte mult în ceea ce avem noi de făcut.

Am discutat cu cei din conducere, mi-au spus că așteaptă, dar nu mi-au spus alte detalii”, a declarat Liviu Ciobotariu, la conferința de presă premergătoare jocului cu FC Botoșani.

FC Voluntari și FC Botoșani se confruntă sâmbătă, începând cu ora 18:30.

Iuliu Mureșan, atac dur: „A dat 6 autogoluri, făcea penalty-uri! Nemec nu-și merita banii!”

Situația dificilă de la Dinamo a făcut ca mai mulți jucători să plece, unii chiar după ce și-au cerut drepturile salariale, în scris, la FIFA. Echipa „câinilor” din acest sezon este una improvizată, însă una care a reușit să învingă FC Voluntari, luni, cu 3-2. Iuliu Mureșan a mărturisit în EXCLUSIVITATE că nu regretă niciun fotbalist care a plecat, atrăgând atenția asupra salariilor mari de la Dinamo. Mai mult, acesta i-a făcut praf pe Puljic și Nemec pentru prestațiile slabe.

În mod normal nu ne mai permitem să pierdem jucători. Doar dacă am lua o sumă foarte mare de bani. Chiar cu riscul de a pierde un jucător de neînlocuit, ne-am despărți pentru că am ajuta foarte mult clubul. Sume mari, dar în rest nu aș vrea să mai pierdem jucători. De cei care au plecat nu îmi pare rău de niciunul.

Nu vreau să fac o analiză aprofundată, dar dacă vă spun că nu îmi pare rău de niciunul e clar că am niște criterii de evaluare. Am considerat că e mai bine să plece. Puljic a dat 6 autogoluri dacă nu mă înșală memoria. A avut și meciuri bune, dar mă rog. Avea și atacuri întârziate, a făcut penalty-uri. Avea dificultăți cu jucătorii de viteză.

Nemec a dat 4 goluri, avea un salariu foarte mare. Dacă analizăm cifrele lui în raport cu contractul… Trebuia să aibă un salariu mult mai mic. A dat 4 goluri, e puțin pentru un atacant”, a spus Iuliu Mureșan, în cadrul emisiunii „PlayMaker”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622