Atmosfera de la Rapid i-a cucerit inclusiv pe cei mai mari rivali. Pițurcă se înclină în fața giuleștenilor
Rapid s-a întors pe stadionul din Giulești, iar Victor Pițurcă (65 de ani) este impresionat total de ce se întâmplă la echipa antrenată de Adrian Mutu (43 de ani).
Pițurcă, impresionat de atmosfera din Giulești
Rapid a demolat FC Botoșani la primul meci oficial disputat pe noul stadion Giulești, scor 3-0, într-o atmosferă fantastică. Fostul selecționer Victor Pițurcă spune că nu a mai văzut în ultima vreme o atmosferă mai frumoasă decât în Giulești.
Atmosferă incredibilă, excelentă la Rapid! Cea mai bună atmosferă pe care am văzut-o în ultimul timp. Eu sunt stelist, îmi pare rău că o spun, dar cea mai bună și frumoasă atmosferă am văzut-o în Giulești.
Steaua, Rapid, Craiova, Dinamo, aceste echipe când sunt în Liga 1, suporterii sunt incredibili, fantastici”, a spus Victor Pițurcă, potrivit Sport.ro.
Rapid, lider în play-out
Rapid a ratat pe ultima sută de metri accederea în play-off, dar și-a propus să câștige play-out-ul.
Adrian Mutu are victorii pe bandă rulantă în acest început de mandat: 1-0 vs Academica Clinceni, 3-1 vs Dinamo (play-out), 1-0 vs Academica Clinceni (play-out), 1-0 vs Poli Timișoara (amical) și 3-0 vs FC Botoșani.
Cele trei victorii din play-out i-au dus pe giuleșteni pe primul loc, la egalitate de puncte cu FC Botoșani, dar cu un golaveraj mai bun.
În etapa cu numărul 4 din play-out, Rapid va înfrunta UTA în deplasare. Meciul va avea loc sâmbătă, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro. Între timp, LPF a anunțat programul meciurilor din Liga 1 pentru finalul lunii aprilie.
Fanii Rapidului l-au impresionat și pe Adrian Mutu. Iată ce a spus antrenorul după victoria cu FC Botoșani, scor 3-0:
Fanii ne-au dat aripi în anumite momente, a fost o seară foarte frumoasă. Publicul te condiționează să intri cu atitudinea corectă, să dai 100% pe teren. Important este să dăm 100% pe teren, iar apoi vom vedea ce rezultat va fi. Încet, încet lucrurile încep să arate cum vreau eu. Am băieți inteligenți în echipă, pun în aplicare ce le spun eu”, a spus Adrian Mutu, după primul meci pe noul stadion din Giulești.
Clasament Play-out
- Rapid – 29 pct.
- FC Botoșani – 29 pct.
- Sepsi OSK – 27 pct.
- UTA – 26 pct.
- U Craiova 1948 – 22 pct.
- CS Mioveni – 19 pct.
- Chindia Târgoviște – 19 pct.
- Dinamo – 13 pct.
- Academica Clinceni – 3 pct.
- Gaz Metan – -11 pct.