Feblețea lui Gigi Becali, Billel Omrani, a debutat pentru vicecampioana României în victoria cu FC Argeș, de pe Arena Națională. Atacantul algerian a ratat o ocazie uriașă, la scorul de 1-1, în prima repriză.
La pauză, Omrani a fost schimbat cu Răzvan Oaidă. După meci, algerianul a oferit primele reacții după debut, dar și despre situația transferului său la FCSB. După ce a semnat cu bucureștenii, Neluțu Varga a declarat că Omrani s-a rugat de el să îl primească înapoi la echipă.
”Am fost fericit să debutez. Am vrut să demonstrez. Am ratat o ocazie de gol. E importantă victoria noastră. Am avut emoții. Este un club mare, un stadion extraordinar, un public extraordinar, toată echipă e frumoasă. A fost bine. Am nevoie de mai mult timp, acum sunt bine. E primul meci, am câștigat, sunt fericit și sper să câștigăm fiecare meci.
A fost bine să joc 45 de minute. E mai bine să o iau pas cu pas. Acum mă simt foarte bine, am slăbit mult, încă e nevoie să slăbesc puțin. Mă simt bine. Lucrez foarte mult cu preparatorul fizic.
E bine că am câștigat pentru încrederea noastră să câștigam. Trebuie să câștigăm fiecare meci și să fim pe loc de play-off”, a declarat Billel Omrani la finalul meciului.
FCSB a câștigat în campionat după o lună și jumătate. Elevii lui Nicolae Dică nu au avut un meci ușor, dar au reușit să obțină a doua victorie a sezonului, după 3-2 cu FC Argeș. Același a fost scorul cu care echipa s-a impus și în precedenta victorie, cu FC Argeș.
Compagno, cu o dublă, respectiv Olaru, au marcat pentru victoria cu piteștenii, echipă ce l-a inițiat în antrenorat pe Nicolae Dică.
Portari: Ștefan Târnovanu, Andrei Vlad, Răzvan Ducan
Fundași: Valentin Crețu, Joyskim Dawa, Denis Haruț, Joonas Tamm, Florin Achim, Radu Boboc, Alexandru Pantea, Rachid Bouhenna, Risto Radunovic, Sorin Șerban, Ionuț Panțîru* (nu este pe lista UEFA), Iulian Cristea* (nu este pe lista UEFA)
Mijlocași: Adrian Șut, Octavian Popescu, Matei Tănasă, Malcom Edjouma, Marco Dulca, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Alexandru Musi, Eduard Radaslavescu, Andrei Cordea, Ovidiu Popescu* (nu este pe lista UEFA), Boban Nikolov (nu este pe lista UEFA)
Atacanți: Andrea Compagno, Billel Omrani (nu este pe lista UEFA), Bogdan Rusu, Florinel Coman, David Miculescu, Ianis Stoica, Andrei Dumiter* (nu este pe lista UEFA)
*accidentat grav