Dinamo vrea un atacant, iar unul dintre fotbaliștii aflați pe lista de transferuri este Jordan Gele, atacant de 31 de ani ce a fost, în trecut, sub contract cu Șelimbar.
Atacantul francez nu ar spune nu unei reveniri în România, deoarece s-a simțit foarte bine aici.
Zeljko Kopic a avut pe masă mai multe propuneri de atacant, dar nu a găsit, până acum, un fotbalist care să fie pe placul său.
Albian Ajeti, fratele lui Arlind Ajeti, de la CFR Cluj, a fost cel mai aproape de venirea la Dinamo. Momentan însă, niciun vârf nu a semnat cu ”câinii”.
Un nume pe care Dinamo îl ia în considerare este Jordan Gele, de 31 de ani. Vârful este în prezent sub contract cu divizionara secundă din Elveția FC Wil. A adunat 19 meciuri, trei goluri și două pase de gol, pentru ei.
În sezonul 2022-2023, acesta a jucat în România, la Șelimbar. A jucat, în total, 25 de meciuri, având șapte goluri și șase pase de gol pentru divizinara secundă.
Francezul spune că i-a plăcut în România și ar vrea să revină. Despre Dinamo spune că este un nume uriaș, pe care nu l-ar putea refuza.
„Mie mi-a plăcut foarte mult în România. Mi-ar plăcea și în viitor. Știu că agentul meu este în contact cu 2-3 echipe din România, dar nu mi-a spus mai mult de atât.
Repet, chiar îmi place mult România, de aceea, dacă ar apărea concret o oportunitate, aș lua în calcul să mă întorc. M-am simțit bine în România. Dinamo? Ce vorbim?, este un nume uriaș, oricine și-ar dori să joace acolo!”, a spus Jordan Gele, pentru gsp.
În prezent, Dinamo are interdicție la transferuri, după ce i-a reziliat incorect contractul lui Iulian Roșu. Ar putea să înregistreze fotbaliști doar dacă contestă suspendarea primită azi, până la o decizie definitivă.
”Încetare raporturi contractuale și pretenții financiare. Admite în parte cererea. Constată denunțarea unilaterală a contractului fără justă cauză a clubului conform art. 18.8. lit. b) din RSTJF, începând cu data de 31.01.2024.
Respinge capetele de cerere 3-6 ca inadmisibile, urmând ca reclamantul să-și valorifice pretențiile în procedura prevăzută de art. 102 alin. 6 și art. 5.21 din Legea 85/2014. În temeiul dispozițiilor art. 18.9.1. lit. a) din RSTJF, dispune sancționarea pârâtului cu interdicția de a efectua transferuri de jucători în calitate de club cesionar din următoarele două perioade de transfer.
Respinge cererea de pronunțare a unei hotărâri parțiale ca neîntemeiată. Cu recurs”, este decizia LPF.