Mijlocaşul are un început de an de excepţie cu şase goluri marcate pentru roş-albaştri. Cu ultimul înscris aseară, el a evitat un eşec al echipei sale în faţa trupei antrenate de Eugen Neagoe.
Iar la interviurile de la finalul meciului, el şi-a exprimat nemulţumirea pentru schimbările sale repetate de la pauza jocurilor din Superligă.
„Îmi este greu. De fiecare dată trebuie să înscriu ca să rămân pe teren. Dacă nu înscriu, joc doar 45 de minute! Acum am jucat mai mult de 45 de minute și am înscris. Nu este responsabilitatea mea. Când joc, încerc să-mi ajut echipa. Când e greu, trebuie să-ți demonstrezi calitatea, să arăți ce poți. Îmi plac astfel de meciuri.
Sunt înalt, uneori adversarii nu mă pot bloca când vin din spate. Când am șansa să joc, reușesc să înscriu. Cu siguranță putem câștiga titlul, trebuie să fim mai incisivi în față. Fiecare meci este dificil, dar trebuie să nu ne temem. Mie-mi place sentimentul pe care-l oferă astfel de meciuri”, a declarat francezul după ultimul fluier al primului meci din play-off.
Fără Pintilii pe bancă, Lucian Filip „a făcut-o pe antrenorul” şi la partida cu Universitatea Craiova.
A fost al treilea meci din această postură pentru perapartorul fizic al formaţiei din Berceni. De runda viitoare, principalul va apărea din nou la marginea terenului după ce suspendarea de 4 meciuri a expirat.
„Este un semieșec, dar nu cred că trebuie să punem capul în pământ. Trebuie să ne revenim, să ne refacem cât mai repede, se anunță un play-off foarte greu și interesant. A doua repriză consider că a fost mult mai bună. Cred că ieșirile lui Coman și Octavian Popescu nu au defavorizat echipa.
Intrările de pe bancă au fost foarte bune. Edjouma este în vârf de formă, oricând poate să decidă un meci. Este un jucător imprevizibil și îmi doresc să continue pe aceeași linie. La pauză le-am transmis jucătorilor să joace mult mai repede, să scoată mingea la margine”, a transmis Lucian Filip.
Olaru a explicat de ce a fost nevoie să părăsească terenul după doar 45 de minute.
„Am acuzat o stare nu prea bună, am fost puțin răcit toată săptămâna. Am cerut să fiu schimbat, simțeam că nu pot ajuta echipa. Am primit un gol ușor, apoi am alergat după egalare. Sperăm ca la următorul meci va fi mai bine.
Este frustrant, voiam să începem bine. Cred eu că vom arăta din ce în ce mai bine. Trebuie să câștigăm și să fim acolo pentru primul loc”, a punctat mijlocaşul de la FCSB.