Așteptarea maximă, autor Sorin Cârțu

Scriam în octombrie, într-un editorial Playsport: “După două decenii și-o pandemie, cred că titul va merge în Bănie”. Încă mai cred. Deși e mai probabil să nu fie așa. Argumentele de atunci le păstrez în acel text, pe eșafodul public, și le putem diseca după finalul de sezon. Până atunci, să ne bucurăm, desuet și curajos, de efervescență!

Oamenii așteaptă maxim titlul Craiovei, spune Sorin Cârțu, exemplul de personaj drag care îmi aduce mereu în minte ciuda și speranța din copilărie. Îmi doream ca jucătorii frumoși în jocul din iarbă să nu aibă voie să devină antrenori și chiar nimic altceva. Chiar dacă ar putea avea performanțe uriașe pe bancă. Și tocmai de-aceea! Ca nu cumva să se uite și, vai, cum se uită!, sub vitrinele reci cu trofee, bucuriile fără formă cu piedestal din ghetele lor.

Un 2 imposibil

Oamenii așteaptă maxim, uite așa se face trecerea spre Craiova Maxima, umor fin de Sorin Cârțu în formă maximă. Și expresie de străbătut istoria fotbalului, așa fermecătoare și isteață, pe cuvânt! 

Oricum nu puteau face nimic din viață fără maxim, oltenii. Dulci stereotipuri aievea… Darămite așteptarea! Flămândă, obositoare, obsedantă, ca un refren popular tocmit pe cântec de jale să intre mereu discuția despre titlul de campioană, jungher de fotbal în tinerețile fiecărei generații oltenești. 

Și mai spune Sorin Cârțu că doar locul 1 sau locul 3 vede acum. Altceva nu se poate, cale de mijloc nici n-a fost scrisă în sângele din Dolj și până-n Gorj și până-n Vâlcea, nici pe clasament nu o să fie. Cum ar veni, totul sau aproape nimicul. Că oricum n-a avut sezonul ăsta Universitatea constanță de CFR ori ascensiune de Voluntari. Deci cum să fii pe 2, pe zona gri, pe “oarecum” și pe “aproape”? Zig-zag a fost totul, așa să se termine, parcă să știm o treabă, ar completa Cârțu. 

All-in. Doar dragoste sau căsătorie?

Și s-au aliniat toate, cumva, acum. Vine și Reghecampf și spune că va merge all-in, lucru știut de toți care îl cunosc. Și Cupă, și campionat. Se poate? De la autocarul branduit în avans și cea mai ingrată slujbă din istoria recentă a microbistului alb-albastru, aceea de a-l readuce la starea inițială după eșec, vin valuri de fiori a semn rău și a neîncredere. A fost și 1-2 în Covasna. 

Apoi, te ia și “cu cald”, când vezi un Crețu retipărit pe bancnotele fade ale fotbalului nostru. Ivan zburdă, Markovici crește, să fie rost de artificii pentru tot sau va rămâne cerul împânzit de nor și numai amintirea unui zgomot în fundal o să răzbată în miez de vară?

Un categoric al imprudenței și o frumoasă trăire pe linie de tensiune arterială, până la urmă, asta e Universitatea Craiova de azi. O echipă care nu vrea pe 2 și care nu vrea, practic, să mai fie prin puncte campioana unei mari iubiri. Să rămână doar în poeme și pe străzi așa! Ea caută să fie azi campioana unei căsătorii, cu golaveraj în coadă. După o așteptare maximă, spun oamenii de prin părțile acelea.