”Asta înseamnă să fii mafiot: S-o aduci pe amantă în curtea unde stă actuala”. Declarațiile lui Florentin Petre au scos-o din minți

Alex Matei 07.07.2023, 17:54

Florentin Petre (47 de ani), unul dintre cei mai reprezentativi jucători ai lui Dinamo, de după evenimentele din decembrie 1989, a făcut recent o serie de mărturisiri, care au produs vâlvă în spațiul public românesc.

Antrenorul, care este liber de contract în acest moment, după cea mai recentă experiență a sa de la Ceahlăul Piatra Neamț, și-a deschis sufletul în cadrul unui podcast și a spus tot ce a avut pe suflet.

Declarațiile lui Florentin Petre s-au viralizat în timp record

Cunoscut și sub nickname-ul ”Peter”, fostul jucător a dezvăluit că necazurile din viață l-au ajutat ca să afle cine-i sunt cu adevărat prietenii, dar a vorbit deschis și despre a doua sa căsnicie, eșuată și ea, cu Margarita Peychinska,  Miss Playboy Bulgaria 2002.

Florentin Petre și Margarita Peychinska s-au căsătorit în anul 2013 și au împreună un copil în vârstă de nouă ani.

Viața personală a lui Petre a fost însă una plină de probleme. Fostul fotbalist emblematic al lui Dinamo, cu peste 18 ani petrecuți în ”Ștefan cel Mare”, care a trecut printr-o cumpănă a vieții pe vremea în care era jucător activ – a avut și Hepatită tip C și s-a electrocutat la pește – nu a uitat acele vremuri care i-au marcat existența.

Petre este dovada vie a faptului că în lumea sportului, dar nu numai, ești înconjurat de foarte multă lume doar când ești ”pe val”. Antrenorul lasă de înțeles că și în prezent, când este în afara fenomenului, se simte cam tot singur.

Petre atac la actuala soție. Cei doi se află în proces de divorț

Florentin Petre, care visează la ziua în care va ajunge antrenor la Dinamo, a fost diagnosticat cu Hepatită C, acum 23 de ani, atunci când încă mai juca fotbal. ”Peter” nu a renunțat la sportul său preferat și a început rapid lupta cu virusul.

Un an mai târziu, în 2001, a fost acel accident când a fost la un pas de moarte. Fostul fotbalist s-a electrocutat la pescuit, după ce în apa în care a aruncat firul lansetei era căzut un fir de înaltă tensiune. Arcul electric format între mâna și piciorul drept i-a provocat arsuri grave, fiind nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

Recuperarea lui Florentin Petre a fost extrem de grea, din cauza Hepatitei C cu care se confrunta. A avut nevoie de mulți bani, iar unul dintre cei care l-a ajutat a fost Gigi Becali (65 de ani).

Petre a fost însă foarte multe dezamăgit și de femeia alături de care era convins că-și va petrece toată viața.

”M-au afectat foarte mult (n.r.- declarațiile soției), de exemplu în legătură cu randamentul pe care-l dădeam la Piatra Neamț. În momentul în care-ți vin lucruri de astea, e normal să te gândești că poți să dai rateuri.

Și, decât să încurc sau să fac vreo greșeală, am zis să mă dau la o parte și să-i las pe alții. I-am lăsat pe locul 3. Nu voiam să stric imaginea clubului, să-mi bat joc de oamenii care investesc bani acolo.

Au mai fost și alte probleme, dar minore. Sunt niște lucruri care mi-au făcut mult rău. E foarte, foarte urât să-ți speli rufele în public”, a spus Petre în podcastul ”Tare de tot”, realizat de Viorel Grigoroiu.

Margarita Peychinska, dezamăgită total de Florentin Petre

Declarațiile lui Florentin Petre, care s-au viralizat în timp record, au scos-o din minți pe Margarita.

”Și când deja credeam că nu pot fi surprinsă cu nimic, nesimțirea omului căruia i-am fost alături 16 ani ajunge la o cotă maximă.

S-o aduci pe amantă în curtea unde stă actuala (încă) soție, ca să-i faci cunoștință cu mama ta, asta înseamnă să fii mafiot!

Regret doar că nu m-a anunțat anticipat, ca să întind covorul roșu, să întâmpinăm și noi cum se cuvine un om atât de important din viața politică a Brăilei”, a scris de curând Margarita Peychinska, pe contul ei de Facebook.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622