„Asta îi transmit domnului Becali. Nici dacă mi se închide clubul nu-l dau la FCSB”. Mesaj fără precedent al lui Dioszegi
Laszlo Dioszegi rămâne ferm pe poziție în privința vedetei sale, Marius Ștefănescu. Stă mărturie mesajul fără precedent transmis lui Gigi Becali.
Acesta din urmă a cucerit titlul și pregătește deja campania de achiziții a verii, din dorința de a-și îndeplini cel mai arzător vis – grupele Champions League – , dar își poate lua gândul de la mijlocașul de 25 de ani. Sepsi nu are de gând să i-l cedeze, indiferent de ofertă.
Dioszegi nu dă înapoi. Mesajul ferm transmis lui Gigi Becali
În precedentele perioade de mercato, Marius Ștefănescu a fost unul dintre cei mai curtați fotbaliști ai Superligii. Suma solicitată de covăsneni a făcut, însă, ca discuțiile să nu se concretizeze.
Extrema de 25 ani a lăsat de înțeles că la finalul sezonului ar fi tentat să plece, deși contractul îi expiră abia în vara lui 2026. FCSB s-ar număra printre echipele interesate de transfer, doar că Laszlo Dioszegi nu ia în calcul o asemenea variantă. Nici măcar 10 milioane de euro nu l-ar putea convinge, potrivit spuselor sale, să-și încalce promisiunea făcută cu ceva timp în urmă.
Îi transmit domnului Becali că eu sunt un secui care dacă zice ceva, nu-și schimbă niciodată părerea. Nici pentru 10 milioane de euro. Chiar dacă o să fie sfârșitul clubului meu.
Onoarea noastră nu o poate cumpăra nimeni niciodată, pentru nimic. Poate să încerce oricine. Pentru jucător, vrem ce e mai bine. Dar în afară de FCSB. Onoarea noastră e mai presus de orice.
Nu-l bănuim de absolut nimic pe Ștefănescu, apropo de ceea ce s-a vehiculat. Dar nu despre asta e vorba, ci despre ceea ce am stabilit atunci și am spus public”, a declarat finanțatorul lui Sepsi la Digi Sport.
Ștefănescu nu are nicio ofertă
Marius Ștefănescu și-a trecut de 13 ori numele pe lista marcatorilor și le-a oferit coechipierilor 6 pase decisive în actualul sezon, iar cota de piață a ajuns la 1,6 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate. Totuși, Sepsi nu a primit până acum nicio ofertă concretă.
„Nu avem nicio ofertă în momentul de față. Ștefănescu e un jucător interesant, e multă lume care se interesează de el, dar nimic concret”, a mai spus Laszlo Dioszegi, felicitându-și jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o în partida cu CFR Cluj, chiar dacă șansele de a prinde un loc de cupă europeană s-au risipit: „Nu mai avem la ce să sperăm, ne-am luat adio de la cupele europene. Felicit jucătorii pentru că au luptat extraordinar. Să joci în 9 oameni atâta timp și să nu primești gol e extraordinar. Nu foarte multe echipe reușesc acest lucru, să nu primească gol în 9 oameni timp de 60 de minute”.