Cunoscută drept o adevărată „devoratoare” de bărbați celebri, Kim Kardashian a dat o nouă lovitură. Tocmai s-a cuplat cu legendarul sportiv Tom Brady, unul dintre cei râvniți burlaci ai momentului.
Concret, paparazii i-au surprins recent la petrecerea organizată anual de miliardarul Michael Rubin, pe 4 iulie, cu ocazia zilei naționale a Statelor Unite ale Americii, în ipostaze care trădează mai mult decât o simplă prietenie. Asta pentru că au fost nedespărțiți pe tot parcursul nopții.
Ba chiar au dansat și flirtat în repetate rânduri, sub privirile tuturor celorlalți invitați, printre care s-au numărat Kylian Mbpappe. Nici starurile NBA Joel Embiid și James Harden nu au ratat marele eveniment.
Kim Kardashian a divorțat în 2022 de rapperul Kanye West, în timp ce Tom Brady i-a spus adio mamei copiilor săi, supermodelul Gisele Bundchen, după nu mai puțin de 13 ani.
De altfel, povestea de iubire dintre legendarul sportiv american și fosta parteneră de viață i-ar face invidioși chiar și pe cei mai mari regizori de la Hollywood. Cei doi s-au cunoscut în 2006, după un așa numit ”blind date” pus la cale de prieteni și s-au căsătorit trei ani mai târziu. Divorțul a fost intens mediatizat peste Ocean, mai ales prin prisma averii impresionante pe care au clădit-o împreună: 650 de milioane de dolari.
Cât despre motivul separării, totul ar fi pornit de la faptul că Brady nu și-a respectat promisiunea de a se retrage din fotbalul american la începutul anului viitor. A făcut acest pas ulterior, dar căsnicia nu a mai putut fi salvată.
„Eu și soția mea am finalizat divorțul după 13 ani de căsnicie. Am luat această decizie în mod amical și cu recunoștință pentru timpul petrecut împreună. Am fost binecuvântați cu doi copii minunați. Vom fi în continuare părinții lor și ne vom asigura că vor primi iubirea și atenția pe care o merită. Desigur, este dureros și dificil. Oricum, ne dorim tot ce e mai bun pentru celălalt și vom vedea cum vor fi scrise următoarele capitole din viețile noastre”, a scris el, la vremea respectivă.
„Cu multă recunoștință pentru timpul trăit împreună, eu și Tom ne-am despărțit în condiții bune. Prioritatea mea au fost mereu și vor fi copiii pe care-i iubesc din toată inima. Decizia de a încheia o căsnicie nu e niciodată ușoară, dar ne-am îndepărtat și, chiar dacă e greu să treci prin așa ceva, mă simt binecuvântată pentru perioada în care am fost împreună și îi doresc numai bine lui Tom”, a transmis și Gisele Bundchen.