Florinel Coman a fost cel mai bun jucător al celor de la FCSB în acest an și principalul motiv pentru care vicecampionii s-au luptat la titlu până la meciul cu Farul. Ultimele lui evoluții l-au impresionat chiar și pe omul care l-a lansat în fotbalul mare, Gică Hagi.
După ce Gigi Becali a anunțat că fotbalistul este disponibil pentru 5 milioane de euro, noul campion al României nu ar ezita să plătească această sumă pentru a lucra iar cu atacantul celor de la FCSB.
Dacă aș avea un acționar bun, l-aș lua pe Florinel Coman. Mă uitam la el, seamănă tot mai mult cu acel jucător faimos francez (Kyllian Mbappe – n.red). A ajuns deja la un nivel în care poți să spui că seamănă. Nu spun că este la acel nivel, dar are tehnică, viteză, forță. El trebuie să plece afară, să progreseze să devină mai bun, a declarat Hagi, la Fanatik.
Regele nu a uitat nici de portarul bucureștenilor, Ștefan Târnoveanu, care avusese declarații războinice înainte de meci, pentru ca apoi să greșească decisiv la primul gol al Farului.
Când ești mai tânăr te lași dus de val, dar nu este nimic, înveți din orice. El trebuie să progreseze, să devină mai bun. Nu a greșit la gol, a centrat Borza bine. a fost o fază pregătită la antrenament, întrebați pe băieți, așa am făcut. Pe banda a doua FCSB stătea slab și acolo trebuia centrat, a completat Regele.
Vedeta Farului a lămurit situația lui și că preferă să rămână la Constanța.
Am vorbit cu băieții, le-am mulțumit, sunt fericit, nu am cuvinte. Cea mai frumoasă seară din carieră, putem face lucruri mari la Constanța. Vreau să rămân, mai ales dacă mergem în „Șampion Lig” (râde). Dacă o să am o ofertă de nerefuzat, mă gândesc, dar eu vreau să rămân.
Mi s-a părut că FCSB a dat goluri din noroc, apoi din valoarea lui Coman. Dar mi-a plăcut reacția băieților, la 2 la 1 eram sigur că revenim. La 2 la 0 nu mai puteam, voiam să intru pe teren. La 2 la 2 deja eram euforic, eram sigur. Toți au făcut un meci fantastic, și cei care au intrat au schimbat jocul, Casap, Sali. Mă simțeam vinovat, nu aveam voie să fac gestul ăla. Bine, cred că și arbitrul putea să dea doar galben, dacă era cineva cu personalitate nu mă elimina. Băieții, Mister, m-au încurajat, dar eu știam că am greșit. Știam că se va sparge totul în capul meu, m-am obișnuit, dar am bătut și s-au spart doar sticlele de bucurie.
Am petrecut până la 8 iar la 3 începe acum nebunia. Farul a meritat titlul, nu cred că poate spune ceva. Era nemeritat să pierdem, chiar dacă și ei au avut un an bun, dar noi am condus 98% din campionat, a declarat fotbalistul, pentru sursa citată