Drăguşin a devenit recent cel mai bine cotat român pe siteul de specialitate transfermarkt.de.
Fotbalistul celor de la Genoa este evaluat la 10 milioane de euro, având o creştere însemnată în ultimul an, în care prestaţiile sale au devenit din ce în ce mai convingătoare. Iar echipele cu pretenţii de pe continent au pus deja ochii pe el şi îl monitorizează atent.
Ciprian Marica aşteaptă momentul când un alt jucător român va obliga clubul interesat de el să achite o sumă consistentă. Dacă acest lucru se va întâmpla cu Drăguşin, atunci fundaşul poate fi deschizător de drumuri şi pentru alţi fotbalişti români.
„M-aş bucura pentru un jucător român să ajungă la o echipă importantă din Europa. Ar repune pe tapet jucătorul român, s-ar uita puţin. Dacă vom avea un jucător pe care s-a dat o sumă importantă, automat îi trage şi pe ceilalţi după el.
Nu ştiu procentual să spun cu cât, dar ar deschide uşile. E un tânăr jucător care este apreciat în Italia şi jocul lui demonstrează că este un jucător solid. Greu te desprinzi de el, puţin lent, dar are o posibilitatea de creştere fantastică”, a fost aprecierea lui Ciprian Marica, în exclusivitate în emisiunea PlaySport Live.
De mult timp un jucător român nu a mai plecat în străinătate pe o sumă formată din 8 cifre.
Marica nu îşi imaginează deocamdată vreun fotbalist de naţională pe care un club ar da mâine măcar 15 milioane de euro.
„Trebuie să mă gândesc, nu pot spune pe loc, depinde la ce te raportezi. Fotbalul românesc a scăzut atât de mult, nu mai avem expunere în privinţa calificărilor echipelor naţionale, echipelor de club, a jucătorilor care să confirme la cel mai înlt nivel. Ne-a scăzut atât de mult cota încât 15 milioane ţi se pare o sumă astronomică.
Deşi afară nu mai înseamnă nimic această sumă. Jucătorii noştri nu mai pleacă ca o certitudine, pleacă ca un pariu. <<Încercăm, e un jucător tânăr îl vedem dacă furncţionează>>. Când dă o sumă importantă pe tine te tratează altfel, te duci ca o certitudine”, a încheiat fostul atacant al tricolorilor.