Radu Petrescu a primit din partea UEFA delegare la una dintre cele mai puternice partide din Europa League. Arbitrul român va condace de la centru meciul dintre Feyenoord şi AS Roma, programat să se dispute joi, 15 februarie, de la 19:45. Partida face parte din play-off-ul eliminatoriu Europa League care stabilește echipa calificată în 16-imi. Meciul va avea loc pe stadionul ”De Kuip” din Rotterdam.
Brigada română condusă de Radu Petrescu îi mai are în componență pe asistenţii Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, cel de al patrulea oficial fiind Marcel Bîrsan, în timp ce în camera VAR se vor afla Cătălin Popa şi Ovidiu Haţegan.
Radu Petrescu s-a apucat de arbitraj la 20 de ani, adică în urmă cu 21 de ani, iar din 2007 este delegat la partidele de pe prima scenă a fotbalului românesc.
Radu Petrescu nu este la primul meci important pe care îl arbitrează în acest sezon. Românul a mai condus în toamnă şi două meciuri din grupele Ligii Campionilor. Acesta a fost la centru în Barcelona – Antwerp 5-0 şi Lens – PSV Eindhoven 1-1.
România va avea un reprezentant şi în play-off-ul eliminatoriu al Conference League. Augustus Constantin va fi observator de arbitri la partida Maccabi Haifa – Gent, care se va dispută joi, 15 februarie, la Budapesta.