Arbitru controversat la derby-ul FCSB – CFR Cluj! Se lasă iar cu scandal la final?

Gabriel-Alexandru Ioniță 19.01.2022, 10:34
Arbitru controversat la derby-ul FCSB – CFR Cluj! Se lasă iar cu scandal la final?

Meciul dintre FCSB și CFR Cluj din prima etapă a noului an se poate dovedi decisiv în desfășurarea ulterioară a luptei pentru titlu în Liga 1. Înaintea duelului direct, formația din Gruia are un avans de 10 puncte față de rivalii bucureșteni, astfel că s-ar putea desprinde decisiv în cazul unei victorii pe Arena Națională.

FCSB – CFR Cluj, derby care a gravitat mai mereu în ultimii ani în jurul discuțiilor legate de arbitraj

Așadar, este mai mult decât evident faptul că este o partidă extrem de importantă, una în care orice detaliu poate face diferența. Iar în fotbalul românesc în general, și mai ales în cazul acestui meci, un amănunt crucial este reprezentat de arbitraj.

Nu o dată în trecutul apropiat au existat scandaluri uriașe între cele două cluburi în legătură cu maniera în care au fost fluierate partidele directe. Este celebru deja cazul în care Gigi Becali l-a făcut praf pe Istvan Kovacs, după ce acesta i-a dezavantajat pe cei de la FCSB într-un meci cu CFR Cluj.

Finanțatorul echipei roș-albastre a folosit la acel moment chiar și unele remarci cu tentă xenofobă și a trimis și o scrisoare deschisă către CCA în care a solicitat ca Istvan Kovacs să nu mai fie delegat la partidele echipei sale. În acest context extrem de tensionat pe acest subiect, delegarea de la meciul FCSB – CFR Cluj care urmează în câteva zile va stârni fără îndoială din nou controverse.

Sebastian Colțescu are șanse mari să conducă această partidă

Potrivit prosport.ro, Sebastian Colțescu va conduce derby-ul etapei cu numărul 22 din Liga 1. El va fi ajutat la cele două margini de Mircea Grigoriu și Daniel Mitruți, în vreme ce arbitrul de rezervă va fi Sorin Costreie, iar observator Mircea Călin.

De această dată, delegarea arbitrilor ar putea fi în favoarea celor de la FCSB. Sebastian Colțescu s-a aflat nu cu mult timp în urmă în centrul unui moment destul de controversat la un meci al vicecampioanei. El a acordat un penalty pentru aceasta după o cădere ușoară în careu a lui Florin Tănase într-o partidă cu Sepsi Sf. Gheorghe disputată pe data de 26 aprilie 2021.

Ulterior, el a fost ajutat de asistentul Octavian Șovre, care i-a comunicat că jucătorul FCSB-ului a simulat, și i-a acordat acestuia în cele din urmă cartonașul galben. Echipa lui Gigi Becali a pierdut până la urmă acel meci disputat la Giurgiu cu scorul de 1-2.

„Centralul” a fost apărat de Gigi Becali, fapt ce a alimentat și mai mult speculațiile

Acel moment a fost interpretat atunci ca o încercare, nereușită până la urmă, a lui Sebastian Colțescu de a ajuta FCSB să revină în meci. De altfel, „centralul” chiar a fost apărat după partidă de Gigi Becali.

Ce vină să aibă Sebatian Colțescu? El a arătat penalty. A fost penalty și el a fluierat. Nu știu cum a văzut Șovre de pe partea cealaltă că nu a fost penalty. Colțescu a arătat penalty și celălalt i-a spus în cască să schimbe decizia. Asta a fost”, a spus finanțatorul FCSB-ului la acea vreme.

Astfel, există unele suspiciuni, mai mult sau mai puțin întemeiate, conform cărora Sebastian Colțescu ar avea anumite simpatii pentru FCSB. Bineînțeles, este vorba doar de niște speculații. Rămâne de văzut acum cum vor reacționa cei de la CFR Cluj în legătură cu această delegare, dacă ea se va confirma.

Sebastian Colțescu a fost eliminat de pe lista FIFA în urmă cu un an, după ce a fost în centrul acelui scandal monstru de la meciul dintre PSG și Istanbul BB din Champions League.

Delegarea sa la meciul dintre FCSB și CFR Cluj poate fi pusă pe seama faptului că mai mulți arbitri s-au confruntat cu probleme legate de Covid-19 în ultima perioadă. De asemenea, Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs, cele mai bune „fluiere” ale României în acest moment, se află la niște cursuri organizate de FIFA.

Mihai Stoica, ironii dure la adresa lui Dan Petrescu. „Ne aflăm în treabă!” Ce l-a deranjat pe managerul FCSB înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622