“Ar fi riscant să schimbăm ceva acum”. Ce spune Filip despre situația băncii tehnice la FCSB

17 03. 2023, 17:53
Lucian Filip

FCSB va începe playoff-ul cu Lucian Filip pe bancă. În prima etapă, la meciul cu Universitatea Craiova, fostul mijlocaș va avea rolul de „principal”, deoarece Mihai Pintilii este suspendat. De la meciul cu Sepsi OSK, Pintilii va reveni pe bancă și va prelua „frâiele” echipei.

Lucian Filip este sceptic în privința unui nou antrenor

Cu toate acestea, FCSB are mai puțin de 30 de zile să numească un nou principal. Pintilii poate fi o soluție de moment, pentru că echipa are nevoie de o licența PRO.

Totuși, Mihai Stoica a anunțat că, deși au fost dezbătute numele unor antrenori străini, nu va veni nimeni la echipă, iar FCSB își va asuma plata unei amenzi la fiecare meci.

Lucian Filip crede că dacă totuși va veni un principal la echipă, atunci acesta va trebui să se adapteze, din punct de vedere tactic, la forma echipei, deoarece ar fi riscant să se schimbe perspectiva echipei acum, în playoff.

„Probabil în această pauză competiţională se va găsi un antrenor cu licenţă. Este o alegere destul de grea, pentru că ne aflăm în partea cea mai grea a campionatului. Cine vine va trebui să se adapteze, pentru că echipa joacă bine în acest moment şi nu este o decizie uşor de luat.

Cel care vine trebuie să se adapteze și stilului echipei. Până la urmă, antrenamentele le faci pe măsura calităților jucătorilor. Dacă tu ai o tactică și nu merge, e clar că trebuie schimbată. În prezent, echipa arată bine și ar fi riscant să schimbăm ceva.

Din păcate, aproape în fiecare an începem slab sezonul și luptăm să recuperăm punctele. Sper ca de la anul să începem și noi cu avantaj. Cu siguranță va fi cel mai spectaculos play-off. Așteptăm suporterii la stadion.

E prima oară când sunt în astfel de situație, mă ajută că am trecut ca jucător prin partide dificile. E important cum începem, e clar că dacă legăm victorii, o să ducem lupta până la final. Asta am observat, că jucătorii au câștigat și la capitolul experiență. Îmi doresc să știe să fie echilibrați în momentele cheie.

E important cum vor intra jucătorii. Le-am zis băieților că un titlu cu FCSB nu se compară cu nimic din ce au trăit până acum în carieră”, a spus Lucian Filip, în cadrul conferinței de presă de vineri.

Suporterii au decis: îl vor pe Pintilii

Gheorghe Mustață, șeful de galerie al Peluzei Nord, grupul de suporteri ce o susține pe FCSB, anunță că, în viziunea suporterilor, Pintilii este cea mai bună variantă pentru echipă, deoarece a avut rezultate remarcabile. Mai mult, Mustață crede că Pintilii va ajunge la nivelul unor antrenori renumiți precum Laurențiu Reghecampf ori Cosmin Olăroiu.

”Noi ni-l dorim pe Pintilii, nu mai vrem alt antrenor. Dacă procedurile și legea sporturilor spun că trebuie să ai antrenor, asta este. Dar noi îl vrem pe Pintilii antrenor principal. Dacă nu se poate… Se vede în teren. Nu se vede în teren ce face Pintilii? Nu înseamnă că e antrenor? Cunoaște echipa, cunoaște fiecare jucător în parte. A învățat de la Reghe, de la Olăroiu și uite că pune el acum în aplicare, iar echipa s-a mobilizat pentru el. (Îl vezi pe Pintilii următorul mare antrenor al Stelei, după Reghe și Olăroiu?) Se vede în teren! A dat MM răspunsul ieri, în live-ul meu. Rămâne Pinti, clubul suportă amenda”, ne-a spus Gheorghe Mustață, în exclusivitate.