Puțină lume s-ar fi așteptat ca Gigi Becali (64 de ani) și Oana Roman (46) să se cunoască, având în vedere diferența mare de vârstă dintre cei doi. Totuși, pe vremea când era doar un copil, fiica lui Petre Roman l-a întâlnit în repetate rânduri pe actualul finanțator al FCSB. Doar că, pe atunci, Becali se ocupa cu lucruri total diferite!
Oana Roman și Gigi Becali sunt două persoane publice foarte cunoscute în România, asta deși fiecare a activat în domenii total diferite.
Născută în aprilie 1976, fiica fostului premier al României, Petre Roman, s-a făcut remarcată în spațiul media din țară datorită multiplelor emisiuni televizate la care a luat parte inclusiv din postura de realizator.
De partea cealaltă, pe Gigi Becali îl cunosc cei mai mulți oameni exclusiv datorită implicării sale din fotbalul românesc, respectiv de la clubul de fotbal FCSB.
Totuși, Oana Roman și-l aduce aminte pe Gigi Becali dintr-o altă postură. Înainte ca regimul comunist să cadă în România, pe vremea când ea era doar un copil, Oana Roman spune că îl vedea foarte des pe Gigi Becali trecându-i pragul blocului, deoarece venea la un vecin să îi vândă brânză.
Este bine-cunoscut faptul că în anii tinereții, Gigi Becali, care provine dintr-o familie de oieri, a făcut comerț cu produse lactate și la nivelul Bucureștiului era cunoscut chiar ca „amabasadorul” iaurtului și brânzei de oaie.
Unul dintre clienții fideli ai lui Becali locuia chiar în blocul în care a copilărit Oana Roman.
„Îl ştiu de pe vremea lui Ceauşescu, când venea cu brânză bună la vecinul nostru Mişu Filip de la etajul 8.
Apoi, după Revoluţie nu prea ne-am mai văzut aşa des. Ne mai întâlneam şi ne mai salutam pe la nişte cafenele prin Dorobanţi pe acolo acum mulţi ani şi apoi când făceam eu emisiunea „Drept la ţintă” am vrut să îi iau un interviu şi l-am sunat într-o zi, dar l-am prins într-o zi proastă că nu prea mi-a vorbit frumos şi mi-a şi închis telefonul”, a povestit Oana Roman, pe rețelele de socializare, potrivit Libertatea.
Prin meseria pe care o avea, dar și datorită prieteniei care îl lega de Gică Hagi, Gigi Becali a reușit în anii ’80 să se apropie de echipa de fotbal Steaua București. El a cunoscut tot mai mulți jucători, cărora a început să le vândă brânză, lapte și iaurt de oaie.
Ulterior, imediat după Revoluție, Gigi Becali avea deja adunată o mică avere de peste 100.000 de dolari. Cu acești bani, el s-a lansat în afaceri cu haine aduse din Turcia, la fel cum au procedat și mulți alți români la acea vreme. Prin acest mod, Gigi Becali a reușit să își multiplice banii de câteva ori, iar din anul 1996 a trecut la afaceri mai serioase. El a achizițioat mai multe terenuri în Pipera.
Mai târziu, la finalul anilor ’90, Gigi Becali a făcut un schimb de terenuri cu MApN, afacere care s-a dovedit a fi un adevărat tun financiar. Doar din această tranzacție s-a vehiculat că Gigi Becali ar fi câștigat aproximativ 3 milioane de dolari.
În anul 2003, la recomandările lui Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Gigi Becali a decis să intre în fotbal.