Grupul Digi se implică din ce în ce mai mult în fotbalul spaniol.
După ce în urmă cu aproape două săptămâni anunţa parteneriatul cu Atheltic Bilbao, acum gigantul din telecomunicaţii a încheiat un acord şi cu Deportivo la Coruna. Astfel, DIGI Communications a ajuns sponsor al lui SuperDepor. Una dintre formaţiile de mare tradiţie în fotbalul spaniol al ultimilor 25 de ani.
Fosta campioană a Spaniei evoluează în prezent în a treia divizie după o cădere abruptă în ultimii ani. După ce a retrogradat din prima divizie la sfârşitul stagiunii 2017-2018, Deportivo a părăsit şi segunda Division doi ani mai târziu. Şi a ajuns din nou după patru decenii în al patrulea eşalon al fotbalului iberic.
Însă trecutul ei glorios i-a determinat pe cei de la Digi să îşi asocieze numele cu gruparea de pe miticul El Riazor. Astfel, Deportivo a reulit să câştige titlul de campioană în anul 2000, luând faţa granzilor din La Liga. Barcelona, Real Madrid, FC Valencia şi Atletico Madrid au fost depăşită de o grupare care impresiona sub conducerea lui Javier Irureta. Iar în stagiunea 2003-2004 a Ligii Campionilor, Deportivo scria istorie cu o calificare spectaculoasă în semifinale. În returul sferturilor, spaniolii izbuteau să o bată pe Milan cu 4-0. După ce pierdeau în prima manşă cu 4-1, în Italia.
Parteneriatul dintre cele două părţi a fost anunţat prin intermediul unei reţele de socializare
„DIGI, operatorul de telecomunicații al multinaționalei DIGI Communications, și RC Deportivo au semnat un acord prin care operatorul devine Sponsor Oficial al Clubului până în sezonul 2023-24. RC Deportivo va purta logo-ul operatorului pe spatele tricoului din această duminică, 27 noiembrie, în meciul său cu CF Fuenlabrada.
Prin acest acord, DIGI sprijină atât RC Deportivo, cât și toți fanii săi, un club cu care împărtășește valori precum efortul, entuziasmul și angajamentul. Suntem mândri să sprijinim acest club renumit cu atâta istorie, cu care suntem încântați să putem colabora și cu care suntem siguri că vom obține multe succese împreună”, a precizat CEO-ul DIGI Spania, Marius Vărzaru.
Şeful celor de la Deportivo a salutat şi el acordul valabil până la sfârşitul actualului sezon.
„DIGI este o companie în continuă creștere, care își asumă un angajament clar față de zonă și cu care vom merge mână în mână pentru a ne atinge obiectivele'”, a fost poziţia lui Antonio Couceiro.
Deportivo este a şasea grupare spaniolă pe care concernul Digi o sponsorizează. Celelate sunt Athletic Bilbao, Rayo Vallecano, Espanyol, Oviedo şi Dportivo Alaves.