CFR Cluj s-a despărțit de Dan Petrescu, iar Andrea Mandorlini este principala opțiune. Deși mai multe surse spuneau că la CFR va veni Cristiano Bergodi, se pare că omul ce a adus titlul din 2010 este alesul lui Neluțu Varga.
Neluțu Varga a vorbit despre noul antrenor al echipei sale, spunând că miercuri acesta va ajunge la Cluj. Varga s-a declarat fericit că a reușit să îl convingă pe Mandorlini să revină la Cluj.
”Sper că nu mai apare nicio surpriză cu Mandorlini. Miercuri ne vom vedea și sunt șanse mari să semneze. Pe 15, avem reunirea lotului.
Sunt foarte bucuros că l-am convins pe domnul Mandorlini și sunt sigur că va fi bine”, a declarat Ioan Varga, pentru Digisport.
Mandorlini spune că nu a semnat încă cu CFR Cluj și că momentan sunt doar discuții, fără a exista vreun acord concret.
”Am vorbit ceva, dar nu am făcut nimic. Clubul m-a contactat și sunt foarte mândru pentru că m-au sunat, dar suntem într-o fază intermediară. Eu sunt bucuros că ei s-au gândit la mine, dar vom vedea. Nu e nimic de spus acum, nu s-a pus nimic pe hârtie. Doar am vorbit, drept urmare mai sunt multe lucruri de stabilit. Dar așa este în fotbal, se vorbește mult. Nu cred că ajung duminică la Cluj, dar rămâne să vorbim.
În 2010 m-a durut că am luat campionatul dar nu am fost lăsat să joc în Liga Campionilor. Cred că meritam asta. Acum este alt patron, s-au schimbat lucrurile, a declarat Mandorlini, pentru Prosport