Anunț surpriză despre viitorul lui Ștefănescu, deși toată lumea îl aștepta la Rapid

Bogdan Solomon 25.07.2023, 17:30
Anunț surpriză despre viitorul lui Ștefănescu, deși toată lumea îl aștepta la Rapid

Dorit de Rapid, unde ar avea ocazia să evolueze din nou sub comanda lui Cristiano Bergodi, Marius Ștefănescu a luat o decizie surprinzătoare. Totul este deja oficial.

Decizia surprinzătoare luată de Ștefănescu. Toată lumea îl aștepta la Rapid

Transferul mijlocașului de 24 de ani  în Giulești părea să aibă mari șanse de reușită, în condițiile în care contractul expira în vara anului viitor, dar ce s-a întâmplat între timp complică situația. Mai exact, acesta a luat decizia de a semna o nouă înțelegere, valabilă până în 2026. Covăsnenii au făcut anunțul cu puțin timp în urmă, prin intermediul rețelelor de socializare.

Recent, patronul Laszlo Dioszegi a recunoscut interesul Rapidului, dar a dezvăluit că oferta – 400.000 de euro – nu putea fi luată în calcul, întrucât Ștefănescu este deținut în coproprietate cu Viitorul Cluj, căruia îi va reveni 50% din suma de transfer.

„Eu sunt convins că Bergodi îl apreciază pe Ștefănescu, a lucrat cu el și îl știe, dar momentan eu nu știu de o altă ofertă făcută de Rapid. Noi am primit o ofertă de la Rapid pentru Ștefănescu acum o lună. Ne oferiseră 400 de mii de euro, dar nu am putut să acceptăm o asemenea sumă. Și vreau să vă explic de ce. Noi avem din Ștefănescu doar 50 la sută din procente, celelalte 50 la sută aparțin celor de la Viitorul Cluj.

Deci, lor trebuia să le dăm 200 de mii din sumă, iar după ce noi plăteam niște taxe din partea noastră, atunci mai rămâneam cu vreo 130 de mii de euro. Așa că, nu aveam cum să acceptăm o asemenea sumă, deoarece Ștefănescu este un jucător valoros și valorează mult mai mult”, spunea acesta, conform prosport.ro.

Dan Șucu pregătește o nouă lovitură. Florin Andone, aproape de Rapid

În altă ordine de idei, Dan Șucu e foarte aproape să-i îndeplinească lui Cristiano Bergodi dorința de a avea la dispoziție o nouă variantă importantă pentru postul de atacant. Alb-vișiniii negociază în momentul de față cu Florin Andone, liber de contract din iunie, când s-a despărțit de Las Palmas.

Potrivit digisport.ro, negocierile sunt într-un stadiu avansat, ceea ce înseamnă că înțelegerea ar putea fi parafată în foarte scurt timp. Au mai rămas doar câteva detalii de pus la punct până la anunțul oficial.

În precedenta stagiune a bifat 20 de meciuri și a marcat de două ori pentru formația care a reușit să promoveze în primul eșalon al Spaniei. Tot două goluri a reușit să înscrie și în tricoul echipei naționale, în 25 de apariții.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622