Marian Aliuță, fost mijlocaș ofensiv la Steaua, printre multe altele, dar și la echipa națională a României pentru o scurtă perioadă, cunoscut pentru viața sa extrasportivă tumultoasă, a dezvăluit că de ceva timp a decis să se orienteze către credința în Dumnezeu. În acest sens, el a hotărât să construiască o casă de rugăciune pentru creștinii așa-numiți „pocăiți”, care reprezintă un cult neo-protestant.
Fostul fotbalist, ajuns în prezent la vârsta de 44 de ani, a făcut aceste dezvăluiri în cadrul unui podcast realizat de Geanina Iacob. Cu această ocazie, Marian Aliuță a explicat pe larg motivațiile care au stat în spatele deciziei de a-și schimba radical stilul de viață.
Despre Marian Aliuță s-a scris în mai multe rânduri că ar fi fost implicat în mai multe „telenovele” romantice de-a lungul timpului. Cel mai recent, în vara anului 2020, fostul mijlocaș de la Rapid sau Șahtior Donetsk a fost acuzat că ar fi avut o aventură cu Bianca Pop, femeie ce devenise cunoscută în România după ce participase la emisiunea „Insula Iubirii”.
La acea vreme, subiectul a produs valuri destul de mari în spațiul public monden, mai ales că Aliuță era căsătorit și avea și trei copii. Acest aspect a făcut-o pe femeia respectivă să ofere o reacție și să explice că de fapt nu a știut nimic despre această situație.
„Suntem prieteni foarte buni. Și imaginile vorbesc. Eu așa fac cu prietenii mei, mă sărut, sunt mai nebună, mai vulcanică, mai periculoasă. Am mâncat, mi-a fost rău și m-am murdărit, de aia m-am schimbat de haine. Am comandat ceva de mâncare, chiar dacă știu să gătesc. Dar mie îmi place să fiu servită. Femeile nu plătesc. O femeie care se respectă, mai ales. Suntem prieteni. Nu îl deranjez, nu mă deranjează. Este un domn de 1000 de stele. Îl respect foarte mult. Îmi pare rău că trebuie să vorbesc despre subiectul ăsta. Nu e vina mea, dar mă simt prost. Eu nu am știut că sunt urmărită sau pozată. Nu e vina mea. N-am știut de soție. Îmi cer iertare public. Nu e vina mea. Mi-am luat țeapă. Îmi pare foarte rău pentru familia lui”, a spus Bianca Pop atunci pentru Antena Stars.
Pe lângă aventurile de la Steaua, Șahtior Donetsk și Rapid, Marian Aliuță a mai evoluat de-a lungul carierei și la echipe precum Gloria Bistrița, Farul Constanța, Sheriff Tiraspol, Chunnam Dragons, Metalurg Donetsk, Iraklis Salonic, Poli Timișoara, FC Vaslui sau Neftchi Baku.
Sursă foto: Facebook