Floyd Mayweather a făcut un anunț la care nimeni nu se mai aștepta. În februarie 2022, la aproape 45 de ani, fostul campion mondial va reveni din nou în ringul de box. Lupta va avea loc pe acoperișul hotelului Burj Al Arab din Dubai, iar numele adversarului a fost deja descoperit.
Floyd Mayweather a făcut un anunț oficial prin care și-a anunțat revenirea în ringul de box. Se pare că fostul campion american nu poate sta departe de pasiunea care i-a marcat o bună parte din viață.
În 2017, Floyd Mayweather a disputat ultimul său meci oficial, împotriva lui Andre Berto. Ulterior și-a anunțat retragerea, însă a revenit de fiecare dată asupra deciziei și a urcat în ring pentru câteva meciuri demonstrative.
Astfel, după Conor McGregor și Logan Paul, se pare că Mayweather se va implica într-o nouă luptă demonstrativă.
Anunțul a fost făcut chiar de fostul pugilist:
Va fi un meci special, cu un public foarte special, nu foarte numeros. Aşa că dacă ai şansa să vii aici, trebuie să ştii că eşti foarte, foarte special pentru acest eveniment”, a transmis Mayweather.
Lupta va avea loc pe acoperișul hotelului Burj Al Arab din Dubai, pe 20 februarie, cu doar patru zile înaine ca Mayweather să împlinească 45 de ani.
A fost întotdeauna un obiectiv al meu să vin în Emiratele Arabe Unite și să prezint un spectacol, să-mi arăt talentul în fața oamenilor din Orientul Mijlociu”, a mai spus fostul campion mondial.
Floyd Mayweather s-a ferit să îi dezvăluie numele viitorului său adversar, însă presa internațională i-a aflat deja identitatea acestuia.
Nu am ales încă un adversar, dar vom anunța oamenii atunci când vom știi. S-ar putea să facem mai multe lupte. Vrem să le oferim oamenilor ceva distracție.
Nu îmi place să numesc ceea ce fac o luptă. Îmi place să o numesc o ediție limitată de box. Este mai mare decât boxul în sine”, a mai transamis Mayweather.
Potrivit Dazn.com, Floyd Mayweather se va lupta cu youtuber-ul Rashed „Money Kicks” Belhasa, care este urmărit de milioane de oameni pe rețelele de socializare.
Floyd Mayweather a fost campion mondial timp de 17 ani dintre cei 19 petrecuţi la profesionişti şi a învins 24 de campioni mondiali în 26 de meciuri cu una sau mai multe centuri puse în joc.
Mayweather şi-a început cariera la categoria superpană, unde a devenit campion mondial în versiunea WBC după doar doi ani şi 18 meciuri. Au urmat apoi alte titluri mondiale la 4 categorii: uşoară, superuşoară, semimijlocie şi mijlocie-mică. Doar Pacquiao îl depăşeşte la acest capitol, obţinând titluri mondiale la 7 categorii de greutate, record în lumea boxului.
Mayweather s-a retras cu un palmares impecabil: 49 de victorii, dintre care 26 obţinute înainte de limită şi nicio înfrângere. La acest capitol, americanul l-a egalat pe celebrul Rocky Marciano, care s-a retras tot din postura de campion mondial neînvins și tot cu 49 de victorii.