Simona Halep este foarte bucuroasă pe plan sentimental, dar neîmplinită pe plan profesional, mai ales în acest an. Și-ar fi dorit mult să ajungă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, însă accidentările nu i-au dat pace. Cu toate acestea, campioana din Constanța nu renunță la idee participării la viitoarea ediție a Jocurilor Olimpice.
Simona Halep și-ar fi dorit foarte mult să participe la Jocurile Olimpice din Japonia și să obțină o medalie, indiferent că vorbim de proba de simplu, dublu sau dublu mixt (dacă s-ar fi calificat și Horia Tecău).
Fostul lider mondial a recunoscut că a urmărit competiția olimpică, dar nu s-a uitat deloc la turneul de tenis. Nu a avut răbdarea și puterea mentală să o facă.
M-am uitat la Olimpiadă, dar nu m-am uitat la tenis, ca să ne înţelegem. M-a durut prea tare retragerea! Mi-am dorit tare mult, în ultimii 2-3 ani m-am gândit mult la Olimpiadă şi îmi doream să ajung şi eu să am o medalie. Din păcate m-am retras de la Roland Garros şi Wimbledon, a fost o tristeţe mare, dar a fost şi mai mare după ce m-am retras de la Jocurile Olimpice, a declarat Simona Halep, pentru as.ro.
Simona Halep împlinește 30 de ani în septembrie, însă se gândește la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Românca și-ar dori să joace peste trei ani, la Paris, într-unul dintre ultimele sale sezoane în activitate. Bineînțeles, dacă starea de sănătate îi va permite. Nu-și face mari planuri, dar speră să ajungă acolo.
Probabil n-o să mai am şansa să joc, dar vrea să cred că mai am totuşi o mică şansă la Paris, în 2024. Dar vreau să iau pas cu pas şi an cu an. Am de gând să joc trei ani, dar nu ştiu cum va fi. Parisul este oraşul meu preferat şi cu siguranţă o să fie plăcut dacă ajung acolo, a completat Simona, pentru sursa citată.
Campioana de la Wimbledon și Roland Garros ar fi trebuit să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar accidentarea de la Roma a fost mai gravă decât s-a crezut inițial. În plus, s-a vorbit intens de faptul că aceasta va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a competiției. Lucru imposibil odată cu anunțul retragerii sale din competiție.
Simona Halep revine în circuit pe 9 august, la turneului National Bank Open de la Montreal. Inițial, antrenorul său, Darren Cahill, anunțase că românca ar putea reveni o săptămână mai târziu, la Cinicinnati.