Anunț final al lui Toni Petrea despre plecarea de la FCSB. „Mi-a expirat contractul”

Gabriel-Alexandru Ioniță 23.05.2022, 08:59
Anunț final al lui Toni Petrea despre plecarea de la FCSB. „Mi-a expirat contractul”

Toni Petrea a vorbit după meciul cu CFR Cluj de la Buzău despre viitorul său pe banca celor de la FCSB. Antrenorului în vârstă de 47 de ani i-a expirat contractul după partida cu campioana României, dar el este dorit în continuare de Gigi Becali și Mihai Stoica.

Toni Petrea este dorit în continuare la FCSB de toată lumea din club

De asemenea, și fanii din Peluza Nord își doresc același lucru. Liderul acesteia, Gheorghe Mustață, a anunțat recent că a avut o discuție cu Toni Petrea, în cadrul căreia l-a asigurat pe acesta de tot sprijinul suporterilor și i-a cerut să rămână la FCSB pentru măcar încă un sezon.

Așadar, totul depinde de Toni Petrea în acest moment. Din informațiile care au apărut în presă săptămâna trecută, Gigi Becali i-a propus o prelungire pe încă un sezon și i-a transmis că așteaptă un răspuns de la el în această privință după meciul cu CFR Cluj.

Antrenorul a dat de înțeles că ar fi decis să continue

Iar antrenorul a confirmat acest lucru la finalul partidei. El a dezvăluit că va avea zilele viitoare o discuție cu patronul echipei, pe care îl va informa în legătură cu decizia sa. Toni Petrea a explicat că își dorește mai multe lucruri pentru sezonul viitor, pentru că pretențiile sale au crescut după evoluțiile bune ale echipei din acest final de sezon, și că își dorește foarte mult să câștige titlul în Liga 1. Astfel, el a lăsat să se înțeleagă că ar fi decis să continue la FCSB.

O evoluție bună în acest play-off. Am reușit să ne apropiem de primul loc, dar nu am reușit să câștigăm meciul cu Voluntari. Felicit jucătorii, echipa, pentru modul în care s-au comportat. Astăzi a fost un meci bun, meritam victoria. Le mulțumesc suporterilor, au venit într-un număr mare.

Am discutat cu liderul galeriei zilele trecute. Urmează să discut și cu patronul echipei și vom vedea ce urmează. Mi-a expirat contractul și trebuie să discut mai multe lucruri punctuale.

Anul trecut am avut dezamăgirea faptului că nu am câștigat campionatul pentru că fusesem de la început. Acum, am preluat-o pe parcurs. Evoluția și rezultatele m-au făcut să mă gândesc mai bine. Așteptările mele sunt mai mari acum. Ne dorim mai mult, e clar că și presiunea va fi mai mare”, a spus Toni Petrea după meciul de la Buzău, câștigat de FCSB cu 3-1.

De asemenea, antrenorul FCSB-ului s-a arătat în continuare supărat de acel gol marcat de FC Voluntari din offside pe finalul meciului direct și a transmis că introducerea sistemului VAR va fi de bun augur în Liga 1: „Introducerea VAR va fi importantă pentru campionatul nostru. Normal că am fost supărat, dezamăgit, de acel gol primit în finalul meciului cu Voluntari. Dar asta a fost să fie”.

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622