Mihai Stoichiță, directorul tehnic în cadrul FRF și unul dintre factorii de decizie din forul suprem al fotbalului românesc, a anunțat că Edi Iordănescu va rămâne la echipa națională. Decizia se va păstra indiferent de rezultatele înregistrate în Liga Națiunilor.
Anunțul făcut de oficialul Federației Române de Fotbal este important în contextul în care fotbalul românesc suferă la capitolul performanțe.
„Edi nu trebuie să transmită dezamăgirea asta către jucători. Ăsta e talentul lui, de a remonta. Nu e nimic pierdut. E un vis de a te califica. Cred că primul meci e cel mai important, cu Finlanda, pe care trebuie să-l câștige. E normal să fie puțin tensionat, pentru că știe cât de important este acest meci. Dacă vom câștiga cu Finlanda, va fi altfel. Tot timpul vorbim, el face analize, pregătește meciurile.
Din ce am înțeles, din ce am vorbit și cu domnul președinte (n.r. – Răzvan Burleanu), Edi are sprijin total din partea noastră. Nu cred că ar fi cazul să dai un antrenor afară după niște rezultate, dacă munca pe care o face te mulțumește.
Dar trebuie să ai clauze intermediare, trebuie să cântărești ceea ce face. Vom trage concluzii, cu plusuri și minusuri. Probabil că Edi va continua indiferent de rezultate, pentru că modul lui de lucru este profesionist. Mirel n-a fost susținut necondiționat?
Edi a avut anumite supărări, dar i-am zis că așa e la fotbal. Nu ne-a spus de ce e supărat. Sigur că Edi va dori să continue”, a spus Mihai Stoichiță, la emisiunea Digi Sport Matinal.
România nu stă deloc bine în Liga Națiunilor. Suntem pe ultimul loc în grupa B3 din Liga Națiunilor, cu trei puncte în patru meciuri.
În luna iunie, România a înregistrat doar o victorie, 1-0 cu Finlanda. Echipa națională are trei eșecuri: 0-2 și 0-3 cu Muntenegru și 0-1 cu Bosnia și Herţegovina.